Text de Laszlo Rakosy

Cunoscutul poet şi scriitor german Hermann Hesse, atent observator al naturii, scria in 1933 „Fluturele nu este un animal, ca toate celelalte, defapt nu este un animal, ci starea cea mai înaltă, ultimativă, supremă, festivă şi în acelaşi timp cea mai importantă formă de viaţă a unui animal”.

Cu toate acestea astăzi, din ce în ce mai puţini dintre semenii noştrii sesizează zborul acrobatic al unui fluture trecut prin faţa noastră. Am pierdut oare o parte din sensibilitatea ancestrală sau numai interesul pentru a găsi timp de câteva secunde pentru a urmări zborul unui fluture cu ochii şi inima?

Fluturele însoţeşte şi influenţează întreaga istorie şi cultură a omenirii, inspirând şi fascinând. In antichitatea greco-romană, zeiţa Psyche a fost considerată întruparea sufletului şi vieţii, fiind artistic reprezentată ca purtătoare de aripi de fluturi. Multe popoare au considerat fluturii ca încorporarea dintre viaţă şi moarte, ca simbol al trecerii vieţii dar şi ca speranţă în nemurire. Mai mult decât în Europa, simbolistica fluturelui joacă un rol important în Orientul Îndepărtat. Sub influenţa brahmanismului, care consideră că sufletului trece după moarte de la o fiinţă la alta, fiind astfel nemuritor, multe popoare văd în fluturele un suflet uman reântors pe Pământ. In ultima sa cuvântare, Buddha mulţumeşte fluturilor, de la care a învăţat mai mult decât din scrierile brahmanilor.

Pasiune şi cunoaştere, cunoaştere şi pasiune

In secolele XVI-XVIII colecţionarea şi studiul fluturilor era considerat un apanaj al nobilimii şi un semn al erudiţiei acesteia. Astfel cunoaşterea „petalelor zburătoare” a luat un relativ avânt mai ales după ce în slujba elitei nobiliare au fost angajaţi colecţionari sau chiar naturalişti de marcă. In secolul XIX tradiţia se continuă, locul nobilimii find luat de industriaşi şi bancheri, care finanţează adevărate expediţii de colectare în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Dintre numele nobiliare cunoscute menţionez regele Leopold al Belgiei, prinţesa Tereza a Bavariei, Carl von Linné, înobilat datorită activităţii sale ştiinţifice, baronul Emilio Turati din Italia, baronii Walter şi Lionel Rothschild, ţarul şi familia Romanov ş.m.a. Din România se remarcă prinţul Aristide Caradja, a cărui valoroasă colecţie se păstrează la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa din Bucureşti. Despre Caradja se spune că şi-a tocat întreaga avere pe fluturi. La conacul de la Grumăzeşti (Moldova) avea una dintre cele mai dotate biblioteci de specialitate din Europa, iar in grădina acestuia avea instalate capcane luminoase pentru fluturii de noapte. Se spune că a cumpărat doi fluturi exotici cu o sumă echivalentă a doi boi de rasă, sumă exorbitantă pentru perioada anilor 1930. A fost unul dintre cei mai mari specialişti în fluturi din perioada vieţii sale.

Fluturii sunt consideraţi bine cunoscuţi din punct de vedere ştiinţific, tocmai datorită activităţii neobosite şi dezinteresate material a mii şi mii de amatori, secondaţi de un număr mult mai mic de specialişti. In toţi aceştia a ars, cu intensitate diferită, flacăra pasiunii. In urma lor au rămas zeci de mii de articole ştiinţifice, cărţi, colecţii, note, tablouri, etc.

Satul fluturilor

In vara anul 2000 lucram la un proiect de inventariere a fluturilor din oraşul Villach (Austria). Presa era mereu pe urmele mele şi relata diverse aspecte din activitatea mea. Intr-o zi primesc un telefon din Italia, prin care sunt înştiinţat că primarul comunei Bordano mă invită să vizitez localitatea, cunoscută drept comuna fluturilor. Peste câteva zile efectuez vizita. Pe autostradă, la nord de Udine, am văzut de mai multe ori indicatorul „Bordano comuna fluturilor”, aşa că localitatea a fost uşor de găsit. Şoseaua m-a condus direct la primărie (Municipio), o construcţie modernă, ornată chiar deasupra intrării principale cu o frescă, care ilustrează un grup de fluturi care poartă în zbor drapelul cu stema regiunii şi cuvintele: „Bordano – il paese delle farfalle”. In faţa intrării mă întâmpină primarul, un italian simplu, jovial şi vorbăreţ. Fără să piardă timpul mă conduce la casa fluturilor. O constructie nouă dedicată special fluturilor din 5 continente. In cele 5 corpuri de clădire, intr-o atmosferă când tropicală când continentală pot fi admiraţi cei mai diferiţi şi mai frumoşi fluturi din lume, în zbor, sau aşezaţi pe florile plantelor pentru a se hrăni cu nectar. Sunt predat unei tinere bioloage, care face prezentarea fiecărei regiuni geografice şi a fluturilor pe care-i vedem. Pe arbori, pe sol, pe flori, în aer, peste tot planează fluturi multicolori. Peste tot turişti, copii, tineri sau vârstnici cu aparate de fotografiat în mână scot tot felul de sunete admirative la vederea unui nou fluture, mai mare, mai colorat sau mai transparent. La ieşire ajungem din nou la magazinul casei fluturilor, unde poţi cumpăra orice şi totul cu simbolul fluturelui, de la ac de cravată la pantaloni, farfurii sau sticle cu vin. Nu lipsesc bineînţeles cărţile, CD-urile cu şi despre fluturi, inclusiv despre cei din regiune. Primesc câteva cadouri simbolice şi sunt condus prin comună unde fiecare casă este împodobită cu minunate picturi murale, toate cu simbolul fluture. Găsim aici scene religioase, naturaliste, futuriste, realiste, suprarealiste, mici, mari, totul legat de fluture şi metamorfoza acestuia. In final ajung din nou la primar pentru a-i povesti impresiile. Nu am decât cuvinte de laudă şi admiraţie. Mai curios însă am fos eu să aflu de unde i-a venit ideea. Stârnit de întrebare, primarul povesteşte cum avea nopţi cu insomnii, analizând tot felul de idei prin care se gândea că ar putea să scoată comuna din anonimat şi sărăcie. „Aici la noi, în nordul Italiei toate satele şi comunele sunt frumoase şi pitoreşti, aşezate şi crescute la piciorul muntelui. Agricultură nu poţi să faci, industrie nu ai, atunci ce pot să fac …” Intr-una din nopţile de veghe şi-a adus aminte că cineva i-a povestit cum în urmă cu 80-90 de ani veneau din Austria şi Germania mulţi oameni după fluturi. Se cazau la ţărani şi ziua sau noaptea umblau prin munţi după fluturi. Acest gând nu l-a mai părăsit. Să fie asta bogaţia noastră, se întreba primarul. Cum să profit de pe urma bogăţiei fluturilor?. După câteva luni de frământare şi discuţii cu consilierii, cineva a sugerat ideea unei tabere de vară, în care artiştii să picteze pe pereţii caselor din comună, secene cu fluturi sau simbolul fluturelui. După ce a primit acceptul cătorva proprietari a organizat prima tabără de pictură cu simbolul fluture. Artiştii plastici, veniţi din diverse colţuri ale Italiei au avut cazare şi masă asigurată timp de 2 săptămâni, perioadă în care trebuiau să picteze una sau mai multe scene cu fluturi pe pereţii caselor. Rezultatul a fost încântător. Localitatea a prins culoare şi primii turişti au şi început să apară. Tabăra a fost repetată de 4 ori, timp în care fiecare casă a fost împodobită cu una sau mai multe picturi reprezentând fluturi sau simbolistica acestora. Chiar şi satul din vecini a preluat ideea. Toţi localnicii şi-au dat acordul şi toţi profită azi de unica comună în care, precum la Voroneţ, Humor sau Suceviţa, pereţii sunt pictaţi, nu cu sfinţi sau scene biblice ci cu fluturi şi uneori cu scene biblice şi fluturi. Datorită turiştilor comuna a prins viaţă, au apărut camerele de închiriat, micile restaurante şi cofetării, iar îngehţata, renumita îngheţată italiană se vinde în cantităţi impresionante. Toţi am fost mulţumiţi, şi eu şi cetăţenii, povesteşte primarul. După această reuşită am mers la Udine şi am cerut sprijin financiar pentru a construi „casa fluturilor” adică acea clădire care azi adăposteşte medii de viaţă de pe 5 continente şi în care de pe 15 aprilie până pe 30 septembrie se perindă zeci de mii de turişti pentru a admira fluturi vii, în deplina lor splendoare şi gingăşie. Astfel o comună necunoscută şi săracă a devenit un centru turistic important, semnalat pe toate hărţile şi rutele turistice.

Câte astfel de comuna avem şi noi şi câte idei minunate ar fi pentru a le scoate din anonimat, dar ne lipsesc primarii cu idei şi perseverenţă. Ca o curiozitate, comuna Rimetea (jud. Alba) cu un potenţial mai bun decât Bordano, a fost inclusă alături de alte 2 localităţi din Europa pe lista celor mai bogate localităţi în fluturi. Ca urmare anual, localitatea este vizitată de grupuri de studenţi, elevi şi mulţi iubitori ai naturii veniţi din cele mai diferite ţări ale lumii pentru a vedea pe lângă frumuseţile locului şi fluturi.

Primarul din Bordano nu este unicul primar care a ştiut să scoată comuna din anonimat. Alţii au ştiut să profite de existenţa poienilor cu narcise, de bujori, de  un izvor, de sare, de lemn, de vin, de orice, dar toate acestea le-am văzut în afara graniţelor ţării.

Impactul unei „case cu fluturi” ar fi mare şi profitabil şi în Cluj, dovada fiind adusă de Muzeull Zoologic al Universităţii Babeş Bolyai, care în octombrie a organizat şi gazduit o mică expoziţie cu fluturi vii, pentru vizitarea căreia, publicul a stat la coadă. Nu a fost ceva de genul „Papiliorama” din Elveţia, dar a fost un început bun, care a dovedit că publicul are interes şi dorinţa de a cunoaşte natura. Din păcate i se oferă mult prea puţin şi pretindem enorm.

Educaţia prin fluturi

Pare absurd, dar totuşi se pote face educaţie prin fluturi. Sensurile educaţiei pot fi cele mai diverse. Sensibilitatea, gingăşia, dragostea faţă de natură poate fi insuflată copiilor foarte uşor prin apropierea lor de fluturi. Vederea, atingerea, admirarea unui fluture sau a larvei acestuia, chiar sau mai ales dacă este luată în mână, poate schimba pentru totdeauna ideile preconcepute, greşite, pline de aversiune, înlocuindu-le cu altele mult mai sensibile, îmbinate cu dorinţa de cunoaştere şi aprofundare. Astfel, după o întâlnire reuşită cu un fluture sau cu omida acestuia, copilul nu va mai ridica talpa piciorului pentru a o strivi, ci se va apleca cu interes asupra fiinţei vii descoperite în iarbă, pe frunză sau pe floare. Repetând observaţia facem din copil un iubitor al naturii care va împărtăşi la rândul său experienţa altora ca el.

De doi ani ţăranii din unele zone din Transilvania şi Bucovina, beneficiază de subvenţii pentru a cosi fânaţele numai după 25 august şi nu in iulie cum o făceau de secole. Pe aceste fânaţe umede au fost identificate două specii rare de fluturi albaştrii, dispăruţi sau ameninţaţi cu dispariţia în Uniunea Europeană, tocmai datorită abandonului agriculturii tradiţionale şi practicarea celei intensive. Nu a fost uşor să convingem propietarii terenurilor să depună cereri pentru subvenţionare prin măsura Agromediu creată special pentru fluturi. Unii au înţeles mai repede, alţii mai târziu, dar azi toţi sunt bucuroşi că au aplicat şi că există această măsură de protejare a fluturilor albaştri. Nu numai că a meritat din punct de vedere financiar, dar s-a schimbat ceva în găndirea lor, ţăranii implicaţi au învăţat că se acordă importanţă unor elemente din natură, că viaţa lor şi a noastră depinde de existenţa acestor structuri. Bineînţeles au fost şi sunt invidioşi care interpretează realitatea cu totul altfel, acuzând că învăţăm ţăranul să nu muncească. Munca pe care o are acum de făcut este mai grea, să coseşti iarba deja uscată, după 25 august este mai greu decât în iulie, iar valoarea furajeră a fânului obţinut scade foarte mult. De aceea este nevoie de compensaţii şi multă înţelegere. Teren pentru cultivat porumb sau pajişti pentru fâneţe se mai găsesc, dar medii de viaţă în care mai trăiesc cele două specii de fluturi albaştrii (Maculinea) nu. Un primar isteţ ar putea stârnii curioşii şi turiştii prin exploatarea acestei realităţi din Transilvania şi Bucovina.

Se apropie primăvara. În popor circulă o vorbă pe care am verificat-o mulţi ani la rând. Dacă primăvara primul fluture pe care-l vezi este roşu, vei avea un an norocos, cu împliniri, dacă este galben sau alb, nu. Vorba s-a adeverit în toţi anii de când aştept, cu nerăbdare primăvara, pentru a vedea primul fluture din an. Sper să fie din nou unul roşu.

Villach, orașul fluturilor