Rar a mai existat, după 1989, în România, un exemplu mai clar de manipulare precum cel care se leagă de numele localităţii Pungeşti, din judeţul Vaslui. Manipulare în doze mari, conexată cu dezinformare, propagandă şi, pe alocuri, intoxicare – toate elementele războiului informaţional „clasic” pot fi detectate în acest caz.
Din nefericire, constatăm că avansul tehnologic şi informaţional nu a ajutat şi la o informare publică deschisă, corectă şi completă. Din contră, arată că trăim din plin ceea ce Henri-Pierre Cathala numea, încă din 1986, „epoca dezinformării”.
Cazul în sine este unul ce poate fi studiat la şcoala de jurnalism, ca model de manipulare şi dezinformare, dar şi la cea de sociologie, ca model de influenţare socială negativă.
Fapte, oameni şi locuri
Decizia din 3 octombrie, prin care Chevron primea undă verde pentru demararea explorării în perimetrul Siliştea-Pungeşti, a reprezentat punctul de pornire pentru ceea ce presa a denumit deja „fenomenul Pungeşti”.
Odată ajunsă hotărârea la cunoştinţa publicului, oponenţii exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice s-au mobilizat, exemplar se poate spune, pentru a împiedica Chevron şi firmele subcontractoare să îşi instaleze echipamentele în locaţiile concesionate. Presa a semnalat că Pungeşti este singurul Consiliu Local care şi-a revocat propria hotărâre prin care interzicea explorarea gazelor de şist, în iunie 2013 şi, citând declaraţiile sătenilor, decizia ar fi fost luată „în urma unei vizite a consilierilor Chevron şi a preşedintelui Consiliului Judeţean”.
Începând din 14 octombrie, s-au produs primele mişcări mobilizatoare, iar a doua zi grupul de protestatari a crescut progresiv, până la 500 de persoane. Din acest moment, mişcarea a intrat pe făgaşul binecunoscut al manifestaţiilor neautorizate: ocuparea carosabilului (în cazul acesta, un drum judeţean între Vaslui şi Garceni), care a forţat deplasarea jandarmilor la faţa locului, prilej perfect pentru protestatari de a se „afirma” în lupta cu autoritatea brutală şi a acuza forţele de menţinere a ordinii, care nu erau echipate pentru intervenţie, de violenţă excesivă. Accesele de isterie, ilustrate vocal prin sloganuri precum „şi voi aveţi copii”, „sunteţi aici să ne apăraţi, nu să ne omorâţi”, şi imaginea – simbol a bătrânului „luptător” cu nedreptatea socială trântit în stufăriş, la picioarele jandarmilor, au completat tabloul unei zile perfecte pentru televiziunile aflate în căutare de senzaţional.
Comunicatul din 16 octombrie, prin care Chevron a anunţat că va face exclusiv activităţi de explorare, cu tehnologii convenţionale, a fost nefericit, nereuşind nici măcar să provoace o reacţie de nemulţumire în rândul manifestanţilor, care şi-au regăsit vocaţia „haiducească” şi rădăcinile ancestrale de popor rezistent la încercările de cucerire ale „cotropitorilor”. De aici s-a intrat într-o rutină, la foc de tabără mocnit, transformată ideologic în „mişcarea de rezistenţă”.
Momentul culminant s-a produs în data de 21 octombrie când, în prezenţa a 2.000 de pesoane, s-a citit „Proclamaţia de la Pungeşti”. Trecerea de la „perioada medievală” la „istoria contemporană” (marcată de Proclamaţia de la Islaz, în 1821) s-a petrecut în doar o săptămână, fiind încununată cu o victorie de răsunet: Chevron a anunţat că suspendă activităţile în zonă din motive de siguranţă a personalului şi a echipamentelor.
„Actorii” acestui serial istoric sunt diverşi şi reprezintă „grupuri de interese” separate şi conexate în acelaşi timp: membrii comunităţii locale, în cadrul căreia se disting subgrupuri „politice” sau „de afaceri” (apropiaţi ai fostului primar, contestatari ai actualei administraţii locale, proprietari cu interese imobiliare vădite sau pur şi simplu invidioşii pe capra vecinului), exponenţi regionali ai autorităţii morale (preoţi, călugări), activişti şi susţinători ai cauzelor de mediu proveniţi din afara comunităţii (Bucureşti, Bârlad, Vaslui, Iaşi). Autorităţile locale şi centrale au rămas în penumbră, limitându-se la a sublinia necesitatea respectării legii şi acţionând în consecinţă, exclusiv pe cale juridică. Cea mai şifonată imagine o are însă primarul comunei, care s-a retras din joc „din motive medicale şi de securitate personală”.
Proteste la București față de începerea explorărilor la Pungești
De ce este Pungeşti o locaţie atât de specială? Nu este, dar poate deveni un simbol – al buturugii mici care răstoarnă carul mare, al „eroilor” aflaţi în luptă crâncenă cu afacerişti veroşi cărora nu le pasă decât de profitul pe care îl pot obţine pe spatele oamenilor săraci. Recunoaştem clişeul cavalerilor dreptăţii al filmelor comerciale, dar şi al sintagmei „sărac, dar cinstit” al telenovelelor dâmboviţene. O comunitate săracă, formată din cel mult 3500 de persoane, grupate în aproximativ 1000 de gospodării. Din cei circa 1600 de votanţi pe liste, peste 1000 susţinători ai formaţiunii aflate actualmente la guvernare, dacă ar fi să ne luăm după rezultatele la alegerile locale. Ne închipuim aşadar dezamăgirea comunităţii care, acum un an, era îndoctrinată de reprezentanţii locali ai partidului aflat atunci în opoziţie împotriva gazelor de şist şi astăzi este forţată să le accepte necondiţionat. Lipsa de consecvenţă, de comunicare şi de transparenţă a potenţat un protest care, în cel mai bun caz, se putea aplana cu o petrecere câmpenească la locul primului puţ de explorare.
Momentul nu putea fi mai potrivit pentru iniţierea protestelor, de vreme ce în spaţiul public românesc se derula deja cu forţă opoziţia faţă de proiectul Roşia Montană. Seminţele dezbinării fuseseră oricum sădite în opinia publică naţională încă din timpul manifestaţiilor din ianuarie 2012, când Piaţa Universităţii a devenit „poiana lui Iocan” a tarelor societăţii româneşti, dar şi în sufletele locuitorilor din zonele vizate pentru explorare, prin campaniile derulate de diferitele asociaţii locale dedicate protecţiei mediului şi prin conexarea lor la campania naţională de esenţă ecologică, în care se regăsesc laolaltă cazurile Pungeşti, Roşia Montană şi Izvoarele.
Urmărind înverşurarea cu care locuitorii Pungeştiului îşi apără dreptul la opinie cu privire la soarta comunităţii lor, cititorul ar putea fi convins că sunt pe deplin conştienţi de riscurile şi oportunităţile pe care gazele de şist le reprezintă pentru dezvoltarea satului lor şi decizia pe care au luat-o este bazată pe o dezbatere locală intensă şi sinceră. Dezbaterile au existat, la iniţiativa companiei americane şi a oponenţilor acesteia, însă cât de sinceră a fost, este dificil de estimat, având în vedere că viziunile au fost paralele şi, mai mult, total opuse. Modul în care argumentele pro şi contra demarării explorării perimetrului pentru exploatarea gazelor de şist au circulat în spaţiul public se înscrie, pe alocuri perfect, pe tiparele influenţării psihologice.
Manipularea – naţionalism versus capitalism
În sensul clasic , manipularea reprezintă acţiunea prin care se creează o stare socială capabilă să schimbe reacţia maselor în sensul dorit de iniţiator. Actorii sociali sunt determinaţi astfel să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele altuia, prin tehnici de persuasiune care distosionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie. Obiectivele demersurilor persuasive sunt opiniile, atitudinile, comportamentelor, ţintele sunt alese în funcţie de scopul fixat.
La Pungeşti se găseşte un teren absolut perfect pentru punerea în scenă a unei astfel de acţiuni. Într-un loc în care nu se întâmplă, de obicei, mai nimic care să tulbure incrementalismul patriarhal, sosirea unui investitor atât de important ar trebui să fie un eveniment în viaţa comunităţii, să aprindă speranţele că viaţa le va deveni mai bună, că vor trăi mai bine.
Dar nu, mesajul care răzbate strident este că zona va fi transformată într-un poligon experimental, în care locuitorii vor fi doar nişte cobai în slujba ştiinţei, iar efectele nocive se vor extinde nu doar asupra lor, a celor maturi – ceea ce poate fi acceptat în numele bunăstării familiei –, ci şi asupra generaţiilor viitoare, iar acest fapt este inacceptabil într-o Românie în care actul medical, în mediul rural, este cvasiinexistent.
Exagerarea posibilelor efecte negative asupra proprietăţii şi sănătăţii locuitorilor din Pungeşti a fost grefată, în mod natural, pe exacerbarea naţionalismului, care a permis coagularea unui nucleu de coordonatori cu autoritate incontestabilă la nivelul societăţii rurale – clericii – şi atragerea de „protestatari de meserie”, precum Noua Dreaptă, ori a antiglobaliştilor şi ecologiştilor. S-a format, astfel, un „lanţ de comandă şi control” care a monopolizat propagarea informaţiei şi a filtrat mesajele, punându-le într-o cheie mistico-religioasă.
Preoţii s-au plasat în linia întâi, mobilizatori şi dezavuatori ai explorării, excelente relee de transmisie. Au fost susţinuţi de titrări mediatice precum „apocalipsa de la Pungeşti”, „Măcel la Pungeşti”/ tabăra de rezistenţă/ răscoala de la Pungeşti/ bătălia de la Pungeşti, care au contribuit masiv la inocularea ideii de rezistenţă activă împotriva unui duşman mai puternic şi aparent invincibil, dar şi de gesturi simbolice menite a „garanta” ajutorul divin: slujbe religioase nocturne, instalarea unei troiţe de către călugării de la mănăstirea Petru Vodă, aşezământ ctitorit de părintele Iustin Pârvu, opozant deschis al explorării gazelor de şist, dărâmarea simbolică a sondei de către răzeşii călare. Simbolistica joacă acum un rol major în menţinerea coeziunii mişcării şi alimentarea sa ideatică: steagul tricolor, steagul cu cap de bour, „haiducul la luptă împotriva celor îmbogăţiţi prin exploatarea săracilor”. Credinţa populară că săracii vor fi exploataţi şi uitaţi s-a clădit pe alte „credinţe populare” mai noi, dar mult mai puternice: corupţia autorităţilor, lipsa de implicare în problemele comunităţii şi urmărirea propriilor interese.
Manipularea prin informaţie a fost, concomitent, diversificată: au fost prezentate exclusiv pericolele presupuse ale extracţiei gazelor de şist, prin utilizarea de imagini cu impact emoţional (filme documentare, fotografii), au fost augmentate manifestările de susţinere a protestului la nivel intern şi extern, au fost mediatizate evenimente similare în Polonia sau Canada ca exemple ale justeţei acţiunilor. Mai mult, a fost criticată lipsa de transparenţă a autorităţilor cu privire la proiectele de investiţii, inclusiv prin invocarea, fără dovezi directe, a pericolului unguresc, mantră cu reverberaţii profunde la nivelul mentalului colectiv românesc, şi respingerea potenţialelor „etichete filoruseşti”, prin evidenţierea incertitudinii asupra „independenţei energetice” şi a diminuării preţului gazelor pentru populaţie, în condiţiile în care Chevron va avea dreptul să decidă unilateral asupra cui va vinde.
Sprijinul voluntar şi involuntar al presei este decisiv în acest demers manipulativ. Procentual, la nivel de informare, articolele care au indus un curent de opinie negativ la adresa explorării (imagini de la proteste, articole prin care se evidenţia nocivitatea proiectelor de acest gen, promovarea acţiunilor opozanţilor în media) au fost copleşitor superioare numeric celor neutre şi pozitive. Mass-media clasice, new media, social media, toate au fost invadate informaţional de reprezentanţii ONG-urilor ecologiste şi civice, care au fost creditate cu expertiză şi au acoperit timidele încercări de contracarare ale reprezentanţilor Guvernului sau ale companiei americane. Campania de informare din uşă în uşă a Chevron a fost anihilată de mesajul antieuropean/ antioccidental/ antiamerican propovăduit de preot în biserică şi compromisă . Au contribuit la aceste evoluţii nefaste refuzul autorităţilor locale şi centrale de a-şi asuma responsabilitatea. Cel mai clar semnal pentru autorităţi că populaţia nu înţelege pe deplin semnificaţia măsurilor economice adoptate îl reprezintă declaraţii precum „suntem complet debusolaţi”, „nu ştiu care sunt beneficiile” sau „ne este teamă de a avea pe conştiinţă viitorul copiilor noştri”, aşa că preferăm „să rămânem aşa cum suntem”.
Scopul acestui material nu este găsirea adevărului privind gazele de şist, ci radiografierea unui caz în care manipularea a creat un fenomen greu de crezut într-o Românie în care spiritul civic, lupta pentru binele comunităţii şi decizia responsabilă pentru viitor a membrului unei comunităţi sunt privite ca anomalii ce ridică semne de întrebare cu privire la motivaţie şi scopuri.
