Sunt Teodora Minea. Am 19 ani, am terminat în timpul pandemiei ultimul an de liceu la un profil umanist în Sibiu și voi merge la Facultatea de Teatru și Film din Cluj. Cred că fiecare dintre noi poate schimba lumea prin ceea ce face cel mai bine. Vreau să schimb lumea prin cuvânt și prin teatru.
Încă din clasa a II-a am fost învățată să fructific la maxim timpul petrecut în afara școlii. Nu de profesori, ci de părinți. Profesorii au înțeles că temele, caietele speciale și fișele de lucru, programele afterschool și orele de meditații sunt cel mai potrivit mod de a-ți petrece timpul liber. Părinții au înțeles că mai importante sunt cursurile de la Palatul Copiilor: balet, ceramică, chitară, ecoturism, teatru și aproape tot ce mai aveau în program, pentru că îți deschid niște drumuri. Eu am fost un caz fericit. Temele le făceam rapid, știind că am alte lucruri mai importante de făcut.
Mentalitatea aceasta m-a ținut până la terminarea liceului.
Școala a fost un fel de a-mi începe ziua și de a mă pregăti pentru ceea ce urmează după școală. Odată ce creșteam, se schimba și modalitatea de a-mi fructifica timpul liber. Cursurile de la Palatul Copiilor s-au transformat în lucru la revista școlii în gimnaziu, apoi în Consiliul Elevilor, în liceu, până la lucrul într-o redacție adevărată, interviuri programate cu tot felul de oameni influenți, materiale de opinie, vernisaje.
Nu am neglijat școala, dar nici nu m-am dedicat 100% ei. Cred că o detașare este totuși necesară, față de modul de notare, față de materie. Nu am fost niciodată un copil de 10 pe linie, și nici nu mi-am dorit să fiu „omul bun la toate”. Nu am fost niciodată elevul ideal, chiar dacă încă din clasa a șasea particip anual la olimpiade și concursuri naționale. Jumătate din anii de liceu, timp pe care ar fi trebuit să-l petrec stând în clasă sau acasă să învăț, am petrecut-o pe la conferințe, cursuri și activități de reprezentare ca membru al Consiliului Elevilor, apoi la olimpiade și concursuri naționale, plus zilele libere pentru învățat. Olimpiadele au fost o modalitate de a chiuli inteligent, legal, și fără disprețul, ba chiar cu aprecierea, profesorilor. În liceu am învățat cum să mă descurc în diferite situații. Da, a te descurca este verbul potrivit, așa cum și cei din conducere s-au descurcat cu încropirea anilor școlari, a examenelor naționale, a programelor și a regulamentelor.
Nota din bacalaureat nu a fost o miză prea importantă pentru mine. Pentru facultate nu am avut nevoie de această notă, de plăcut nu mi-a făcut plăcere să învăț materia, cu câteva excepții totuși, iar profesorilor le era mult mai greu să pună presiune pe noi printr-un ecran.
Da, am făcut școală online, dar sentimentul nu a fost același. Să-ți transformi camera în care, în mod normal, obișnuiam doar să dorm, într-o primă bancă de la școală, în sală de fitness și în tot universul în care mă învârteam eu în mod normal într-o zi obișnuită a fost o schimbare bruscă și de lungă durată. Așa că totul a fost în mâinile noastre. Cred că acest bacalaureat a fost mai mult un examen al disciplinei de sine, pe care nu am învățat-o în școală. Cu toate astea, am luat 10! Oamenii din jurul meu au început să mă întrebe de ce dau în continuare la facultatea de teatru, când am posibilitatea de a merge oriunde, de ce îmi urmez visul, de ce nu plec din țară, de ce nu mă îndrept înspre un loc de muncă sigur, că „este pandemie și cine știe cât va mai dura”. Așa se încurajează elevii proaspăt ieșiți din învățământul românesc.
Nu credeam că, într-adevăr, vom fi cei dintâi care vom da evaluările naționale în clasa a II-a, a IV- și a VI-a, că vom fi cei dintâi care facem școală online, că vom fi cei dintâi care dăm examenul de bacalaureat cu restricții de siguranță, că vom fi cea dintâi generație COVID-19.
Ne trebuie pregătire pentru viață
Cred că, dacă școala ar începe și continua în mediul online, ar fi o responsabilizare necesară a elevilor. Poate că ar trebui să ne pregătim pentru un viitor care arată așa, iar atunci școala într-adevăr ar pregăti elevii pentru societate, i-ar învăța lucruri utile și în viața post-școală, în premieră. Lucruri ca păstrarea barierei dintre viața personală și cea profesională, disciplina de sine, autonomie. Dar nu ne putem baza pe eficiența unei asemenea soluții în condițiile gradului scăzut de digitalizare, sau în condițiile unui mediu rural complet neglijat de autorități. Școala românească mai are mult până să câștige încrederea elevilor, are nevoie de coordonare, de implicare, pentru a ajuta real un elev într-o societate viitoare. Mulți dintre noi ne prindem cum funcționează lucrurile, pentru că educația ne oferă o viziune teoretică, practica rămânând în seama oricui și a nimănui.
În prima zi din clasa I, în timp ce învățătoarea ne conducea înspre ultima sală de clasă din ultimul etaj de coridoare gri așezate simetric unele peste altele, ne-a spus „cei din urmă vor fi cei dintâi”. Nu credeam că, într-adevăr, vom fi cei dintâi care vom da evaluările naționale în clasa a II-a, a IV- și a VI-a, că vom fi cei dintâi care facem școală online, că vom fi cei dintâi care dăm examenul de bacalaureat cu restricții de siguranță, că vom fi cea dintâi generație COVID-19.
