„Eu întotdeauna mi-am imaginat paradisul ca pe un fel de bibliotecă”, spunea scriitorul argentinian Jorge Louis Borges, în secolul trecut. Dacă luăm de bune spusele-i, atunci în România găsim câteva sute de rafturi rupte din rai. Două dintre biblioteci cu acces public se disting însă prin vechimea, frumuseţea şi valoarea lor. Este vorba despre Biblioteca Telekiana din Târgu-Mureş şi Biblioteca Batthyáneum din Alba Iulia. Ambele se pot vizita gratuit, acest lucru fiind posibil prin chiar testamentele lăsate de cei doi fondatori vizionari – contele Sámuel Teleki, cancelar al Transilvaniei, şi prelatul Ignác Batthyány, episcop al Transilvaniei.
Astăzi, după mai bine de două secole de la înfiinţare, cele două biblioteci au ajuns veritabile muzee ale cărţilor valoroase, dar fără să îşi piardă funcţia de bază. Biblioteca Telekiana a primit în jur de 14.000 de vizitatori anul trecut, potrivit bibliotecarei Petelei Klára, în vreme ce biblioteca de la Alba Iulia a atins tot anul trecut un record de 4.500 de vizitatori, datorită unei expoziţii temporare cu obiecte din patrimoniul instituţiei.
O vizită cu IQ ridicat
Biblioteca Teleki din Târgu-Mureş pare o replică miniaturală a splendidelor biblioteci din marile oraşe ale monarhiei habsburgice – Sala de Stat a Bibliotecii Naţionale de la Viena, sau Sala Barocă a Clementinumului, de la Praga.
Sediul Bibliotecii Teleki se află într-o clădire sobră şi impunătoare, în stil baroc
Dicţionar
Manuscris: Carte scrisă înainte de inventarea tiparului sau o copie de mână a unei asemenea cărţi.
Incunabul: Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului, mai precis, înainte de 31 decembrie 1500
Post-incunabul: Exemplar dintr-o carte tipărită în perioada 1500-1510
Miniatură: Pictură sau desen, executate manuale, care decorează manuscrisele antice şi medievale, precum şi o literă ornată care împodobeşte vechile manuscrise sau incunabule.
Anluminuri: Ilustraţii pe bază de arabescuri şi de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur şi argint, care apar pe vechile manuscrise
In folio: Format de carte în care foaia de hârtie este împăturită în două, formând două file, respectiv patru pagini.
Dimensiunile ciclopice ale bibliotecilor din Viena sau Praga nu se puteau însă regăsi la Târgu-Mureş, un oraş situat aproape de graniţa estică a imperiului. Cu toate acestea, Biblioteca Teleki este una dintre cele mai frumoase şi importante biblioteci din România, şi singura din Transilvania inclusă realmente în circuitul turistic.
Legătura dintre bibliotecile de la Viena şi Târgu-Mureş a făcut-o contele Sámuel Teleki, personaj ilustru al vremii sale, ajuns vicecancelar şi apoi cancelar al Transilvaniei la Viena, cu începere din 1787. Inspirat probabil de arhitectura Sălii de Stat a bibliotecii vieneze, ridicată între 1723 şi 1726, el a construit biblioteca de la Târgu-Mureş între anii 1799-1802.
În 1802, biblioteca şi-a deschis prima dată porţile, ca instituţie publică. În 2013, ea continuă să îşi deschidă porţile; dar, acum, cei care îi trec pragul sunt în primul rând turiştii, şi nu cititorii interesaţi de volumele adăpostite.
Sala bibliotecii, ticsită de cărţi vechi, adăpostite după grilaje în carouri de sârmă albă, este străjuită de busturile unor eroi sau cărturari din antichitate. Chipuri buclate de filosofi greci alternează cu feţe semeţe de generali romani.
Două busturi de bronz ale ctitorilor – Sámuel Teleki şi soţia sa, Zsuszanna Bethlen – sunt executate în acelaşi stil anticizant, în capătul opus intrării. Pe axa lungă a sălii, două tablouri ale contelui se privesc de la distanţă. De o parte, contele la tinereţe, de cealaltă, tot el, la senectute. „Este ca şi cum îl privim pe conte atunci când a început munca de alcătuire a bibliotecii, şi, apoi, la sfârşit, când biblioteca era gata”, subliniază bibliotecara Petelei Klára.
În vitrina de la Teleki, pot fi admirate lucrări precum Atlas Maior, Descrierea Egiptului sau Theatrum Orbis Terarum
Totul s-a păstrat ca acum 200 de ani. Mobilierul e de atunci, statuile, tot de atunci, chiar şi sârma care protejează dulapurile cu cărţi este de atunci. A fost o variantă mai ieftină şi mai practică decât vitrinele de sticlă.
Sub vitrine de sticlă, în expoziţie se găsesc câteva din rarităţile bibliotecii. Cea mai veche Biblie în limba maghiară împarte aceeaşi vitrină cu cea mai veche Biblie în limba română. O copie a Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii se odihneşte nu departe de cea mai veche hartă a Transilvaniei, prinsă între coperţile unui volum original al „Theatrum Orbis Terrarum”, editat de Abraham Ortelius. Sub aceeaşi vitrină se mai află un volum din cele 12 ale primei ediţii din „Atlas Maior” (biblioteca le are pe toate în colecţie), dar şi un volum din prima ediţie a „Descrierii Egiptului”, operă vastă, în 21 de părţi, realizată de savanţii care l-au însoţit pe Napoleon în expediţia africană. Şi această lucrare se află integral în posesia bibliotecii târgumureşene.
Majoritatea operelor expuse provin chiar din colecţia Teleki. Contele a fost un harnic cumpărător de cărţi, misiţii săi fiind prezenţi în 25 de oraşe europene, de unde procurau lucrări pentru eruditul transilvănean. Până la sfârşitul vieţii, în 1822, aristocratul dotase biblioteca cu 40.000 de volume.
Colecţiei sale i s-a adăugat cea a soţiei, aflată acum în holul de intrare. Apoi, odată cu desfiinţarea Colegiului Reformat din Târgu-Mureş, aici şi-a găsit refugiu şi biblioteca acestei instituţii, cu 80.000 de volume. Apoi, alte mii de volume au fost transferate de la bibliotecile unor mănăstiri sau colegii confesionale.
Biblioteca adăposteşte şapte codice din secolele XIV-XV, 67 de incunabule, diverse ediţii de lux, ediţii princeps sau prime ediţii de o valoare inestimabilă, dar şi o colecţie de 1.200 de Biblii.
În total, biblioteca Teleki numără acum 240.000 de volume. Donaţiile însă continuă. De exemplu, în 2013, un profesor de la Oxford a donat 40 de cutii cu cărţi.
Biblioteca Teleki este în continuare publică. După completarea unui formular, orice persoană poate consulta în interes ştiinţific volumele aflate în patrimoniul bibliotecii. Funcţionează neîntrerupt în acest regim din 1802, cu două mici întreruperi, cauzate de cele două războaie mondiale. Din fericire nu s-au atins de ea nici comuniştii – doar o perioadă au fost acoperite tablourile contelui cu o pânză, deoarece nobilii nu erau bine văzuţi pe atunci -, şi nici măcar armata rusă, care în alte locuri a folosit paginile vechilor cărţi pe post de aşternut pentru cai.
Mii de turişti vizitează anual Biblioteca Teleki, majoritatea din Ungaria, dar şi din lte ţări. Cristian Mureşan, un expat român din Belgia, a venit să viziteze biblioteca împreună cu prietena sa, Marlies Lejuste. „Este superbă, ca tot Târgu-Mureşul, această bibliotecă. E bine întreţinută şi valoroasă. Din păcate, lumea încă nu ştie ce există aici”, spune bărbatul. Marlies este încântată şi ea de oraş: „Am văzut atâtea clădiri frumoase. Nu ştiam că există aşa ceva aici. România este norocoasă că încă nu şi-a distrus patrimoniul”.
Biblioteca Teleki este decorată cu busturi ale unor oameni de stat sau cărturari din Antichitate
„Vin vizitatori din Argentina sau din Taiwan. Sunt oameni din Africa subsahariană care au auzit de Biblioteca Teleki, după cum sunt şi târgumureşeni care nu au auzit de ea”, zâmbeşte bibliotecare Petelei Klára.
În cartea de onoare a bibliotecii, pe pagina opusă semnăturii lui Lucian Boia, un mesaj de la Şcoala Gimnazială din Ipoteşti: „Am fost mai mult decât impresionaţi vizitând această bibliotecă. E un loc minunat în care ai putea să stai o veşnicie”.
La Biblioteca Teleki a ajuns şi colecţia de obiecte care le-au aparţinut lui Bolyai Janos şi tatălui său, Farkas. O sală de expoziţie a fost amenajată pentru a omagia memoria celor doi savanţi. De asemenea, biblioteca organizează periodic expoziţii tematice temporare. Toate acestea pot fi vizitate gratuit, zilnic, cu excepţia zilei de luni, de la 10.00 la 18.00, iar sâmbăta şi duminica, până la 13.00.
Batthyány, greu de vizitat
Dacă la Telekiana oricine bate la poarta masivă de lemn este bine primit, la Batthyáneum lucrurile sunt mai complicate. Institutul Batthyáneum cu biblioteca aferentă funcţionează ca filială a Bibliotecii Naţionale a României (BNR). De aici, o serie de complicaţii birocratice. Cine doreşte să viziteze biblioteca trebuie să facă o cerere scrisă. Aceasta e trimisă directorului general al BNR, Claudia Şerbănuţă, care trebuie să o aprobe personal. Cererea-tip se găseşte la sediul bibliotecii din Alba Iulia, dar poate fi descărcată şi de pe site-ul Bibliotecii Naţionale.
Dacă ai răbdare să parcurgi procedura, uşa Batthyáneumului ţi-e deschisă de un gardian supraponderal, după ce apeşi pe butonul soneriei (neagră, de plastic, model de bloc comunist, anii 1980). Ţi se reţine cartea de identitate pe durata vizitei, apoi eşti luat în primire de una dintre cele două angajate ale bibliotecii, care te conduce pe o scară de marmură, în spirală, până la al treilea nivel al clădirii. Aici se află Aula Magna a bibliotecii.
Biblioteca este dispusă tot pe două niveluri, ca şi Telekiana, dar nici vorbă să poţi urca la nivelul superior. Dacă ai primit aprobare să faci fotografii, vei fi supervizat să le faci numai din anumite unghiuri (pentru a nu fi imortalizate de exemplu jaluzelele ieftine, gri-albăstrui, care acoperă ferestrele, sau o schelă de metal care eclipsează un sfert din Aula Magna, rămasă de la ceva lucrări de întreţinere).
Mobilierul bibliotecii este vopsit într-un alb ivoriu, calm, cu decoraţiuni gri. Un covor roşu conduce vizitatorul de la uşa de intrare până la pupitrul din mijlocul încăperii, pe care se odihneşte o copie din 1967 a celebrului Codex Aureus şi un post-incunabul de dimensiuni impresionante.
Sediul Batthyáneumului se află în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, ridicată tot în stil baroc
În faţa pupitrului, de-a stânga şi de-a drepta, sunt amplasate două vitrine cu tipărituri de mare valoare, printre care şi „Oratio Dominica”, o culegere de rugăciuni „Tatăl Nostru” în 100 de limbi, publicată în 1700 la Londra. Cartea este deschisă la pagina pe care se află rugăciunile în limbile română şi maghiară.
Coloane de lemn susţin galeria care asigură accesul către rafturile de la nivelul superior. Două panouri mari cu scene alegorice împodobesc laturile înguste ale galeriei. La intrare este vorba despre Helios în cvadrigă, având în fundal o imagine în oglindă a Aulei Magna, iar pe partea opusă, Minerva ţinând un scut cu blazonul lui Ignác Batthyány. Alte scene alegorice, mai mici, pictate direct pe mobilier, pot fi observate de-a lungul laturilor lungi.
O atmosferă tainică este imprimată de şirurile de cărţi aşezate în rafturi, cu legături de piele sau carton, cariate de vreme. Particulele de praf filtrează lumina puţină, accentuând nota de mister. Nu ai fi surprins dacă franciscanul din „Numele Trandafirului”, în roba lui maro, încinsă cu o funie, ar apărea dintr-o firidă ascunsă, cu gluga trasă peste ochi, pentru a apuca un vechi codice, spre studiu.
În lumea reală, după Aula Magna se intră într-o a doua încăpere, de dimensiuni mult mai modeste, unde este amplasat un bust al episcopului fondator, instalat în 2011, care pare să-şi inspecteze, zâmbitor, moştenirea.
Cam atât se poate vizita în acest moment din tot Batthyáneumul. La aceasta se adaugă expoziţiile temporare, găzduite, atunci când e cazul, în trei săli situate sub Aula Magna.
Comoara episcopului
Biblioteca are la bază cele peste 18.000 de cărţi, manuscriseşi tipărite, pe care le-a strâns episcopul Ignác Batthyány de-a lungul vieţii sale (1741-1798). În perioada studiilor la Roma (1763-1766), el a colecţionat manuscrise, incunabule şi alte tipărituri vechi, care au format nucleul colecţiei. Ulterior a cumpărat biblioteca parohială din Levoča, şi Bardejov, sau biblioteca dominicană din Košice (toate acum în Slovacia). Dar cea mai importantă achiziţie a fost cumpărarea, în anul 1786, a bibliotecii de 8.000 de volume a arhiepiscopului Vienei, Christophor Migazzi. La toate acestea s-a adăugat cumpărarea bibliotecii comunităţii anabaptiste din Vinţu de Jos.
Potrivit Catalogului colectiv al incunabulelor din România, Batthyáneumul adăposteşte 570 de astfel de tipărituri – cele mai multe deţinute de o bibliotecă din România şi circa 30% din totalul naţional.
Aula Magna a Batthyáneumului
Brukenthal, doar pentru iniţiaţi
Cel mai vechi incunabul aflat în prezent în colecţia de la Batthyaneum este lucrarea lui Titus Livius, „Historiae Romanae decades I, III et IV”. Cartea a fost tipărită la Roma, în primul atelier tipografic deschis în acest oraş, în anul 1469. Biblioteca deţine şi aproximativ 300 de manuscrise medievale. Peste 100 dintre acestea sunt pe pergament şi peste 60 sunt anluminate. Biblioteca totalizează în acest moment 71.000 de cărţi, din care 24.000 constituie fondul de carte veche străină.
Dintre manuscrise, cel mai cunoscut şi mai mediatizat este celebrul Codex Aureus.
Biblioteca Batthyány a funcţionat în paralel cu un observator astronomic, amplasat la ultimul nivel al clădirii, primul de pe teritoriul actualei Românii. Observatorul nu mai funcţionează din 1848. Înainte ca episcopul să amenajeze aici, aşezământul de cultură care îi va purta numele, clădirea Batthyáneum a fost biserică trinitariană, construită în stil baroc târziu între anii 1719-1738.
Restricţii foto
În ce priveşte permisiunea de a fotografia în interiorul Batthyáneumului, lucrurile la Biblioteca Naţională a României nu sunt deloc simple şi miros a paranoia. De aceea, nici nu veţi vedea multe fotografii disponibile online cu biblioteca. Astfel, pentru a fotografia în Aula Magna, este nevoie de o altă cerere decât cea de vizitare, înaintată către directorul general Claudia Şerbănuţă. Spre deosebire de solicitarea de vizitare, cea de fotografiere nu se aprobă la fel de uşor. Revista SINTEZA a făcut această solicitare în 21 iulie a.c. şi a primit aprobarea abia în data de 6 august a.c., după o serie de insistenţe şi cu restricţii clare: „doar pentru realizarea a 3-5 fotografii de prim-plan, fără blitz, fără zgomot şi numai în zona indicată şi sub supravegherea conservatorului”.
Descărcați fotografiile!
Codex Aureus, povestea reală
Codex Aureus este cel mai faimos manuscris medieval din România şi se află în patrimoniul Batthyáneumului. Este vorba de un fragment dintr-un evangheliar latin, scris pe pergament în anul 810, la comanda împăratului Carol cel Mare. Manuscrisul este celebru datorită calităţii excepţionale a ilustraţiei şi prin faptul că a fost scris integral cu cerneală de aur.
Al doilea fragment al manuscrisului se află la Vatican. Legătura originală, sculptată în fildeş şi aur, se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra.
Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file (222 de pagini) in folio, respectiv Evangheliile după Matei şi Marcu. Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii. Filele codicelui sunt decorate cu chenare multicolore. Deosebit de valoroase sunt cele patru tablouri reprezentându-i pe evangheliştii Matei şi Marcu, portretul Mântuitorului şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus.
Două dintre cele mai frumoase pagini ale codicelui. În stânga, Iisus Pantocrator (exemplarul expus este o copie din 1967 a originalului, păstrat în tezaurul institutului)
Povestea unui fonfleu
Manuscrisul-vedetă al Bibliotecii Batthyány a ajuns anul acesta în atenţia opiniei publice, după ce mai multe ziare online şi televiziuni au dat publicităţii o ştire conform căreia codicele ar fi fost pierdut de statul român. Articolele susţineau că România a pierdut la CEDO un proces, prin care Codex Aureus a revenit Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. Vina acestei pierderi îi revenea Monicăi Macovei, cea care a apărat arhiepiscopia la CEDO. În cele mai multe dintre texte, în titlu apărea ideea că Ungaria este noul proprietar al manuscrisului, deşi în text se vorbea de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, ai cărei enoriaşi sunt cetăţeni români, majoritatea de origine maghiară.
Articolele şi relatările TV au pornit de la un text scris de Gheorghe Funar în timpul campaniei electorale pentru Preşedinţie din toamna lui 2014 şi publicat de un site naţionalist din Cluj-Napoca. Acest text are la bază o sentinţă dată de CEDO în septembrie 2012, prin care Curtea a decis că România se face vinovată de tergiversarea punerii în posesie a arhiepiscopiei cu bunurile Institutului Batthyáneum. Sentinţa, care poate fi consultată online, nu se pronunţă asupra schimbării proprietarului codicelui.
Un astfel de text, care porneşte de la informaţii reale, pe care le amestecă cu unele eronate, pentru a obţine o ştire plauzibilă dar nereală, se numeşte în jargonul jurnalistic „fonfleu”.
Biblioteca Naţională a României a dezminţit fonfleul printr-un comunicat de presă în care a precizat că manuscrisul se află în continuare în fondul-tezaur de la Bathhyáneum, păstrat în condiţii speciale de protecţie. Această informaţie ne-a fost confirmată şi de angajaţii din Alba Iulia ai bibliotecii, şi de reprezentanţii Arhiepsicopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.
O altă informaţie falsă răspândită intens a fost cea cu privire la girarea unui credit de 10 miliarde de dolari(!) cu ajutorul Codex Aureus, de către Ceauşescu. În arhivele Batthyáneum nu există nicio înregistrare care să conducă la această ipoteză, ne-au declarat reprezentanţii bibliotecii.
Istoria unor neînţelegeri
Cu ajutorul avocatului Komaromi Attila, cel care se ocupă de dosarul retrocedării Batthyáneumului din parte arhiepiscopiei, Revista Sinteza a refăcut întreaga istorie a bibliotecii, din punct de vedere juridic. Aceasta deoarece, legal, manuscrisul nu îşi poate schimba proprietarul decât simultan cu toate celelalte bunuri ale Institutului Batthyáneum, care includ, pe lângă bibliotecă, şi o colecţie muzeală, obiecte din patrimoniul fostului observator astronomic şi clădirea institutului.
→ 1798 – Ignác Batthyany fondează prin testament institutul denumit iniţial Batthyániani, administrat de Episcopia Transilvaniei, catolică.
→ 1918 – După Unire, Batthyáneum rămâne în administrarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia
→ 1949 – Batthyáneumul este naţionalizat la cererea Sfatului Raional Popular
→ 1961 – Institutul este trecut în subordinea Bibliotecii Naţionale a României, în cadrul căreia funcţionează şi acum, ca filială
→ cca 1990 – Bunurile institutului, inclusiv clădirea, sunt solicitate spre retrocedare de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia
→ 1998 – Ordonanţa Guvernamentală 13/1998 prevede retrocedarea Batthyáneumului către comunitatea maghiară din România
→ 1998-2003 OUG 13/1998 nu poate fi pusă în practică deoarece filiala Alba a PDSR solicită în instanţă scoaterea Batthyáneumului de pe lista bunurilor retrocedate prin ordonanţă. Până la soluţionarea procesului, nu se face punerea în posesie
→ 2003 – Arhiepiscopia face plângere la CEDO, pentru tergiversarea punerii în posesie, din cauza procesului intentat de PDSR. În 2012 CEDO dă dreptate arhiepiscopiei şi obligă statul român la o serie de despăgubiri în bani.
→ 2003 – Legislaţia în materie de retrocedări se schimbă, la fel şi procedura, iar atribuţiile comisiei constituite în baza OUG 13/1998 sunt transferate către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP)
→ 2003 – Arhiepiscopia solicită din nou retrocedarea Batthyáneumului, în baza noii legislaţii, către ANRP. Această cerere nu a fost soluţionată nici până acum.
Episcopul Batthyány a dorit ca biblioteca să fie publică, cu acces gratuit. Biblioteca Națională a României a introdus regula intrării pe bază de cerere scrisă, aprobată de la București
Prin urmare, Institutul Batthyáneum are statutul unei proprietăţi a statului român, în administrarea Bibliotecii Naţionale a României şi cerut spre retrocedare de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia. Asupra acestei cereri statul român nu s-a pronunţat încă, instituţia abilitată fiind Autoritatea Naţională pentru Restituirea
Proprietăţilor, zguduită în ultimii doi ani de o serie de scandaluri de corupţie.
Am dori şi noi să ştim un răspuns, oricare ar fi el. Oricum, dacă ne va fi retrocedat, dorim să procedăm cu Batthyáneum cum s-a procedat în cazul Muzeului Brukenthal. Dorim să asigurăm accesul real al publicului la patrimoniul institutului, nu cum se face acum, cu cereri peste cereri
Komaromi Attila, avocatul Arhiepiscopiei de Alba Iulia
