Dacă te aştepţi de la un creator de costume să judece omul după haina pe care o poartă, în ceea ce o priveşte pe Dana Păpăruz, lucrurile nu stau deloc aşa. Experienţa de designer pentru unele dintre cele mai de succes producţii cinematografice româneşti, – Aferim, Inimi cicatrizate, După dealuri, – a învăţat-o ca în viaţa de zi cu zi să nu judece omul nici după haină, nici după prima impresie. În schimb, când se află pe platoul de filmare, nu uită niciodată că spectatorul trebuie să fie ghidat prin costum către ceea ce se doreşte de la un personaj sau altul. În cazul de faţă nu a uitat că hainele lui Ilie Moromete trebuie să reflecte condiţia ţăranului de după război cu toate greutăţile lui.
Designerul de costume Dana Păpăruz a făcut parte din echipa filmului „Moromeţii 2”, unul dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului, lansat de curând în cinematografe. Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din Moromeţii, vol. 2, Viaţa ca o pradă şi publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul poveştii familiei Moromete după cel de-al doilea Război Mondial, într-un context istoric foarte frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete (Horaţiu Mălăele) şi fiul său, Niculae (Iosif Paştina), văd aceste schimbări cu ochi diferiţi, prilej permanent de conflict. Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, personajele lui Marin Preda sub regia aceluiaşi Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru şi este semnată de Vivi Drăgan Vasile. Istoria devine prezent prin decor, prin personaje şi prin tot ce se întâmplă, iar Dana Păpăruz are o importantă contribuţie în acest al doilea capitol al Moromeţilor pe marele ecran. Mai multe despre experienţa de creator de costume pentru Moromeţii 2, am aflat de la Dana Păpăruz din interviul acordat Revistei Sinteza.
Dana Păpăruz, la Gala Premiilor Gopo 2017 Foto | Ionuț Dobre
Dana Păpăruz a absolvit Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design şi a lucrat ca designer de costume pentru importante producţii româneşti. După succesul pe care l-a obţinut la Gala Premiilor Gopo în 2016, cu filmul „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, unde a fost premiată la categoria Cele mai bune costume, Dana Păpăruz a fost solicitată de acelaşi regizor să contribuie la realizarea costumelor pentru o altă producţie a sa, filmul „Inimi cicatrizate”, lansat în 2016. Artista a primit o nouă nominalizare pentru realizarea costumelor în acest film la ediţia din 2017 a Premiilor Gopo și, deloc surpinzător, a câștigat și de această dată premiul. Tot Dana Păpăruz a semnat şi costumele filmului „După dealuri” (2012), în regia lui Cristian Mungiu, premiat la Festivalul de Film de la Cannes pentru cel mai bun scenariu şi cea mai bună interpretare.
Cum ai intrat în proiectul Moromeţii 2? De la cine a venit propunerea şi care fost prima ta „îngrijorare” cu privire la acest angajament?
Propunerea a venit din partea domnului Stere Gulea, idee agreată şi de casa de producţie Libra Film, ca urmare a proiectelor anterioare realizate de mine. Îngrijorări nu pot spune că au fost, ci doar dorinţe de a mă ridica la nivelul aşteptărilor, fiind un proiect pe care foarte multă lume îl visa, şi ambiţia de a putea reda întocmai epoca postbelică.
Cum te-a influenţat faptul că filmul a fost filmat alb-negru? Ne poţi vorbi puţin şi despre experienţa Aferim şi de modul în care te-ai folosit de contraste în cele două producţii? Personal, nu ai sentimentul că ceva se pierde în momentul în care nu mai poţi să mizezi pe culori?
Nu se pierde din plasticitatea unei imagini nimic atunci când ea este alb/negru. Ştiam din şcoală că şi un desen în creion sau cărbune poate fi pictural, iar arta fotografică şi cinematografică ne-au demonstrat de atâtea ori că se poate transmite la fel de multă emoţie şi în lipsa culorii. Pur şi simplu, acest proiect nu îl vedeam nici eu altfel decât alb-negru şi mă bucur că am avut în spate experienţa „Aferim”. Te poţi juca nu numai cu contraste, ci şi cu diferite texturi create de materiale, înveţi să fii subtil cu resurse poate mai puţine, dar la fel de expresive dacă ştii să le controlezi.
Care a fost cea mai mare provocare pentru tine în calitate de creator de costume pentru Moromeţii 2?
Timpul şi iar timpul. Nu am avut la dispoziţie mai mult de opt săptămâni de lucru efectiv, plus încă o lună de documentare în avans. M-a ajutat faptul că mereu caut şi mă documentez pe parte de epocă, adun fotografii, litografii sau imagini cu picturi în care apar scene de gen sau portrete.
În ce a constat documentarea pentru acest film în cazul tău? În primul Moromeţii, Svetlana Mihăilescu a creat costumele. Ai simţit într-un fel că ai responsabilitatea de a continua munca ei? Sau ai preferat o abordare proprie?
Cred că abordarea a fost una proprie, fără a uita ceea ce s-a realizat la primul Moromeţii. Şi documentarea a fost pentru mine mai uşoară pentru că acum poţi avea la dispoziţie foarte uşor fotografii de epocă. În plus, am avut şansa să obţin cu ajutorul Alexandrei Negrilă de la „Etnotique” o serie mare de fotografii din anii ‘40-‚50 chiar din Talpa.
Imagine din Moromeții 2 Foto | Vlad Cioplea
Au avut şi locuitorii din Talpa propria contribuţie sau propriile sugestii în realizarea costumelor?
Alexandra Negrilă, pe care am menţionat-o anterior şi care a copilărit în Talpa, a fost de mare ajutor pentru mine. Alături de Alexandra, o mare pasionată de etnografie, am fost în sat şi am adunat haine vechi, ea fiind cea care mi-a făcut rost de zeci de poze pentru documentare şi m-a sfătuit pe partea de costum tradiţional de Teleorman. Sătenii din Talpa au donat puţinele lucruri vechi pe care le mai aveau: brâie, pălării, pantaloni ţărăneşti, veste tradiţionale plus tricotaje realizate de mână, din lână. Ele au reprezentat o mică parte din costumele realizate, dar o parte importantă pentru mine, una autentică.
Cât de importantă este atenţia la detalii în cadrul unui creator de costume? Cât de des se întâmplă să existe „nasturi descusuţi” şi să nu se vadă pe ecran aceste detalii? Sunt permise astfel de compromisuri?
Nu există astfel de compromisuri într-un proiect pe care eu îl conduc. Nasturii lipsă sau descusuţi sunt aşa doar dacă personajul şi caracterul lui, starea lui socială o cere. Micile compromisuri mai apar doar dacă e vorba de figuraţie, în trecere, sau când atenţia camerei nu este pe ea şi nici claritatea nu este maximă. Dar şi în cazul figuraţiei, atunci când timpul permite, se fac probe înainte şi retuşuri, ele toate ajută ca în timpul filmării să ne mişcăm mai repede şi să nu se piardă timp preţios.
Este valabilă zicala „haina îl face pe om” în cazul lui Ilie Moromete? Ai avut în vedere o anumită abordare în cazul acestui personaj? Ce reflectă garderoba lui, ce spune despre personalitatea lui?
Haina nu îl face pe om întotdeauna, ci contează mult cum porţi o haină. E foarte importantă postura actorului şi chiar o haină sărăcăcioasă, purtată cu demnitate, poate părea mai puţin sărăcăcioasă uneori. Şi o să o citez aici pe doamna Adina Nanu pe care o respect enorm: „Haina face pe om” pare un joc de cuvinte ingenios, în care afirmaţia banală „«omul face haina» devine prin simpla inversare a vorbelor o maximă înţeleaptă” . Am învăţat ca în viaţa de zi cu zi să nu judec omul după haină, nici după prima impresie, dar nu uit niciodată că spectatorul trebuie să fie ghidat prin costum către ceea ce se doreşte de la un personaj sau altul. Pe scurt, sper ca, în cazul lui Ilie Moromete, costumul să reflecte condiţia ţăranului de după război cu toate greutăţile lui şi să se observe încă o dată că „Omul face haina” şi nu invers.
Ilie Moromete este interpretat în Moromeții 2 de actorul Horațiu Mălăele Foto | Vlad Cioplea
Ce se întâmplă cu costumele după finalizarea filmărilor unui film? Care este destinul lor? În cazul producţiei Aferim acestea au făcut parte dintr-o expoziţie.
Costumele rămân de cele mai multe ori la casa de producţie care a investit bani în ele şi pot fi folosite sau închiriate apoi pentru alte proiecte. Da, în cazul „Aferim”, costumele au făcut parte dintr-o miniexpoziţie imediat după lansarea filmului, în holul unui mall, apoi ele au fost donate o parte la Cula Greceanu unde am filmat, o parte la Muzeul Judeţean Vâlcea.
Numele tău începe să se lege tot mai mult de lumea cinematografiei. Te-ai obişnuit cu această asociere, ţi-ai dorit asta la început de carieră? Ce rol mai joacă scenografia de teatru în acest moment în cariera ta?
Să creez costume a fost visul meu şi pentru asta m-am pregătit dintotdeauna. Pentru moment nu am fost încă solicitată de lumea teatrului, dar sper din suflet să se întâmple şi lucrul acesta pe viitor. În copilărie visam mai mult la teatru decât la cinematografie, însă destinul a fost altul pentru mine. Cel puţin până în prezent.
Ce înseamnă să fii designer de costume pentru o industrie despre care auzim mereu că este subfinanţată în România, că nu există pentru acest domeniu o strategie pe termen lung? Care sunt limitările? Consideri că scenografia, în general, este un domeniu vitregit în România?
Contează mult pentru ce proiect lucrezi, cât de mult crede în tine producătorul şi cât de mulţi bani e dispus să investească în departamentele de scenografie sau costume. Iar eu am avut şansa să lucrez cu producători care au făcut eforul de a oferi acestor departamente tot ceea ce s-a putut. Să sperăm că pe viitor vor fi din ce în ce mai multe proiecte cu bani şi sumele alocate cinematografiei să fie mai generoase.
Dana Păpăruz la Premiile Gopo 2017 Foto | Ionuț Dobre
Care crezi că este elementul tău distinctiv ca designer de costume?
Poate la întrebarea asta mă va ajuta publicul. Sper că ceea ce am realizat să fie bine conturat.
Ai avut sau ai mentori în această profesie? Există o anumită lecţie pe care ai învăţat-o până acum din experienţa pe platourile de filmare? Admiri un anumit designer de costume pentru viziunea pe care a avut-o într-o anumită producţie?
Mentorul meu a fost profesoara de scenografie din copilărie, doamna Anca Niţă. Apoi trebuie să o reamintesc pe doamna Adina Nanu şi sper să fiu şi eu la fel de avidă de cunoaştere şi la 90 ani, cum este dumneaei. Doamna Nanu m-a ajutat enorm pe parte de documentare la proiectele „Aferim” şi „Inimi cicatrizate”. De asemenea, un adevărat profesionist pe partea de costum este, din punctul meu de vedere, doamna Viorica Petrovici şi amintesc aici toate filmele lui Radu Mihăileanu, ale căror costume sunt create de dumneaei. Lecţia sau mottoul pe care aş vrea să nu îl uit niciodată este acela că nu ştii niciodată suficient şi nu eşti niciodată prea bătrân pentru a învăţa.
