Daniel David | Foto credit: Dan Bodea
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca a anunțat recent crearea unor centre de cercetare multidisciplinară în domeniul sănătății și al schimbărilor climatice precum și rezultate ale unor proiecte în acest sens. Faptul că universitatea a creat MedUBB, ACTRIS sau catedra UNESCO privind schimbările climatice arată o nouă orientare spre obținerea de soluții la problemele societății și ale lumii în care trăim. Într-o lume în continuă schimbare, se schimbă și universitățile noastre? Cât de mult putem recupera și cum se face această trecere de la învățământul clasic la cel care produce cunoaștere?
În interviul care urmează, l-am rugat pe profesorul Daniel David, rectorul UBB, să explice această schimbare, care sunt resursele ei și care este viziunea de viitor asupra învățământului academic românesc. Și, desigur, ce ar trebui să se schimbe în sistemul doctoratelor de la noi pentru ca ele să îndeplinească standardele etice și de calitate.
Întrebare: – Domnule rector, universitatea pe care o conduceți a anunțat recent crearea unor centre de cercetare interdisciplinară, în colaborare cu alte institute de studii și cercetări din lume și de la noi. Este un model nou de abordare. Cum s-a născut ideea și care sunt obiectivele acestui tip de centre? Vor mai fi și altele?
Daniel David: – Lumea se confruntă cu probleme globale majore (de exemplu: crize climatice, crize ale democrației, crize ale sustenabilității etc.). Aceste probleme nu pot fi abordate decât multi-/inter-/trans-disciplinar și în rețele mondiale de experți. Nu toate universitățile trebuie sau pot să se ocupe de astfel de probleme globale. Unele universități, cu profil mai local, regional sau național, pe bună dreptate, nu sunt interesate de teme globale, ci de nevoi locale, regionale sau naționale. UBB este însă o universitate „world-class”, cu angajament global, de aceea se ocupă, alături de abordări disciplinare clasice, și cu astfel de probleme, după o astfel de „rețetă”. Sigur că rezolvarea unor probleme globale are apoi și implicații locale, regionale și naționale!
– Observăm o deschidere a universității spre colaborare cu instituții implicate în viața socială. Am văzut, de exemplu, câteva proiecte de cercetare derulate în parteneriat cu spitalele din Cluj. Unul cu Institutul Oncologic, privind cancerul ovarian, altul cu Spitalul Județean, pentru cancerul de prostată, cercetări care răspund unor nevoi concrete. De ce și de cine depinde ca astfel de colaborări să funcționeze?
– Tradițional, universitățile se ocupau inițial de educație (predare și învățare), iar mai târziu unele și de cercetare. Universitățile moderne au însă și o a treia misiune, și anume relația cu societatea, care implică atât transfer de cunoaștere derivată din cercetări științifice avansate dintre universitate spre societate, cât și o relație bidirecțională de co-creare de cunoaștere. UBB își asumă major toate cele trei componente.
– Care ar trebui să fie viziunea pe termen lung privind integrarea învățământului universitar și a cercetării academice în dezvoltarea societății? Cum vedeți organizarea sistemul universitar și de cercetare de la noi în viitor? Și cum credeți că ar trebui să arate pentru ca el să producă mai mult progres?
– Educația ar trebui să se facă ca parte a cercetării științifice; asta obligatoriu în universități cu angajament global. În acest fel studenții nu dobândesc doar cunoaștere, ci și modalitatea de generare a acesteia, astfel că în viitor vor fi capabili să înțeleagă noua cunoaștere și chiar să o genereze. Dacă rămânem doar în logica educațională a dobândirii de cunoștințe (predate și învățare), după absolvire, la rata dezvoltării cunoașterii, în scurt timp absolvenții vor fi depășiți de noile dezvoltări în domeniul lor.
– În ceea ce privește resursele umane interne, cum contribuie acestea la dezvoltarea cercetării în universități? Există interes din partea tinerilor absolvenți și studenți?
– Studenții trebuie să aibă modele adecvate date de cadrele didactice/de cercetare din UBB și de cultura organizațională a instituției. Într-un astfel de context, mizând și pe accesul studenților la cunoaștere (de exemplu: prin internet/noile tehnologii), ceea ce le stimulează o motivație în plus, da, modelul în care educația se face prin cercetare devine atractiv și util pentru toți.
– Care este rolul principal al cercetării, cum trebuie orientată? Și ce credeți că ar trebui să facă societatea, autoritățile, pentru ca acest domeniu să fie și mai atractiv pentru tinerele generații?
– Cercetare științifică generează cunoaștere, prin care rezolvăm apoi probleme teoretice și/sau practice. Societatea accentuează acum problemele practice, dar trebuie să fim atenți și la problemele teoretice, deoarece acestea vor genera în timp (sau chiar prin surprize punctuale) schimbări paradigmatice majore, cu salturi practic-inovative cu impact asupra evoluției civilizației și bunăstării oamenilor. Parafrazând un comentariu celebru, dacă nu erau cercetările teoretice și fundamentale, nu zburam acum cu avionul, ci probabil perfecționam aplicativ mersul cu căruța.
– Se spune an de an că finanțarea cercetării la noi este insuficientă. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele neajunsuri din domeniul cercetării, incluzându-le – desigur – pe cele financiare. Și ce ar trebui făcut ca să ieșim din acest impas?
– O problemă majoră este fragmentarea sistemului de cercetare în zonele universitare, ale institutelor Academiei Române, ale institutelor naționale de cercetare și în zona instituțiilor publice și private. Scoțând din discuție demersurile privare – care au logica lor, dar ar fi bine să fie la rândul lor coordonate măcar în teme majore cu cele din sistemul public –, ar trebui mai multă coordonare, cooperare și chiar concentrări de resurse și unități științifice în actori mai mari și mai reprezentativi.
– În privința tezelor de doctorat, după acești ani de analize și de dezbateri, care ar fi concluziile? Ce ar trebui schimbat pentru însănătoșirea sistemului?
– Focalizarea ar trebui să fie pe educație în etica academică pentru prevenție, promovarea bunelor practici și dezvoltarea noilor practici de etică academică. În paralel, este nevoie de mecanisme transparente, aplicate cu celeritate, organizate după bunele practici internaționale, pentru a aborda probleme de etică academică atunci când acestea apar. La noi prima parte se face adesea mai mult declarativ, accentuându-se a doua parte, adesea însă fără caracteristicile pe care le-am descris.
