Când ceva sună prea absurd pentru a fi adevărat, spunem – „asta-i Times New Roman!”. Cu 1,5 milioane de cititori, site-ul care poartă acest nume a devenit destul de rapid lider pe piaţa dominată anterior de Academia Caţavencu şi „absolvenţii” săi – Caţavencii şi Kamikaze. Însă partea cu adevărat remarcabilă a acestei poveşti vine din faptul că micuţa echipă Times New Roman – TNR, pe scurt – a reuşit să monetizeze, într-o perioadă extrem de dificilă pentru presă, succesul umorului pe care-l propune. Iar responsabilitatea pentru acest lucru o poartă, în cea mai mare parte, Alex Dona, managing partner TNR. Întreprinzător încă din vremea liceului, când vindea brăduţi odorizanţi pentru maşini şi schiuri second-hand, Alex Dona s-a maturizat odată cu piaţa, dar a rămas convins de faptul că un brand trebuie să fie fidel valorilor pe care le promovează, pentru a fi credibil. Şi deşi se descrie „vulpe bătrână”, a ştiut să-şi păstreze entuziasmul faţă de ideile cu potenţial, sprijinind afacerile curajoase – pe final de 2017 s-a lansat în domeniul spa-urilor, iar în 2018 speră să scoată pe piaţă o aplicaţie dedicată comunităţii de bikeri, care a captat deja atenţia serviciului de urgenţă 112. Cum a reuşit Dona să convingă mari companii că se pot promova şi dacă râd de propriul brand şi, mai mult, că merită să plătească în fiecare an cu 30-40% în plus pentru asta?
Aplicaţia moto se vrea un univers pentru orice biker – hartă, puncte de interes, trasee, calendar de evenimente moto şi rock, social
network
SINTEZA: Times New Roman. Ce se întâmplă ca într-un business tipic şi ce este atipic?
– Ca într-un business tipic se întâmplă ofertare, contractare, facturare, încasare şi bineînţeles livrare. Suntem foarte profi pe ce facem. Adică ok, eu mor, dar clienţii totuşi alocă bugete considerabile. Nu-i uşor să-i ceri cuiva zeci de mii de euro pe an şi după aia tu să nu-i livrezi nimic decât o glumă bună, la care eventual să râdă el. Noi, tot timpul după ce implementăm un proiect, trimitem cifrele de audienţă – un raport foarte detaliat, ca să poată să-şi dea seama la câţi şi la ce fel de oameni a ajuns mesajul respectiv. Rezultatele astea îmi permit ca, de exemplu, de anul viitor (interviul a fost făcut în noiembrie 2017 – n.r.) să cresc preţurile. În ultimii patru-cinci ani, noi am crescut în fiecare an preţurile cam cu 30-40%. Acum patru ani, un advertorial pe Times New Roman era 400 de euro maxim, iar acum este 1.500 de euro.
Şi mai aveţi o condiţie pe care nu şi-o permit mulţi plata propunerilor pe care le face redacţia, chiar dacă acestea nu ajung să fie implementate…
– Foarte multă lume crede că are puterea să râdă de propriul brand. Doar brandurile foarte puternice şi marketingii – nu aş zice ieşiţi din tipare şi nici curajoşi – care sunt siguri pe ei şi înţeleg eficienţa livrării unui mesaj cât mai bun, cât mai pozitiv, către cât mai mulţi oameni. Şi atunci se întâmplă să fie oameni – din ce în ce mai puţini, de altfel, că în ultima vreme s-au mai triat – care ne cer oferte, ne dau brief-uri, agreează condiţiile contractuale, după care nu prea le place ideea de a fi introduşi în glumă, chiar dacă conotaţia este pozitivă. Şi atunci se răzgândesc. E, ce trebuie să ţin eu cont întotdeauna este că timpul redacţiei noastre este cea mai valoroasă resursă pe care o avem. Şi nu pot să permit unui client să îmi folosească principala resursă şi să nu plătească. Şi-atunci, în fiecare contract, este o clauză care prevede că, în momentul în care ei ne-au dat brieful spre redacţie, chiar dacă aleg să nu se implementeze proiectul, plătesc undeva la 30-35% din deal.
La evenimentul de aseară (o conferinţă Junior Chamber International Cluj) ai spus un lucru care mi-a plăcut, ca jurnalist – „clientul Times Noew Roman este cititorul şi nu cel care plăteşte publicitatea”…
– În primul rând, eu nu sunt doar un om de vânzări. Nu am mai fost asta, cred, de vreo 10 ani. Eu trebuie să am în vedere întotdeauna puterea brandului, dincolo de bani. E logic într-un fel, e de bun-simţ – dacă eu nu aş avea milionul ăla şi jumătate de cititori, pe ce aş putea să iau bani de la parteneri? Ei sunt mijlocul şi motivul pentru care partenerii aleg să-mi dea mie bani. Ca să ajungă la cât mai mulţi cititori şi mai ales la cititorii mei – avem nişte demografice extraordinar de bune. Dacă eu i-aş ignora pe ei, numărul lor ar scădea şi automat şi capacitatea noastră de a face bani. Este vorba de a gândi pe termen lung, în fond, şi de a gândi sănătos.
Apropo de aceste demografice, care este portretul-robot al unui consumator de Times New Roman?
– E greu de spus, un portret-robot… Demograficele le luăm mai ales comparativ cu ceilalţi. Şi sigur că sunt nişte clasificări în piaţă. Hai să spunem că alţi oameni folosesc expresia „cititorii noştri sunt mai deştepţi decât ai lor” într-un mod foarte greşit. De fapt, incorect (râde). Adică poţi să ne compari inclusiv cu ziare de business şi o să vezi că cititorii Times New Roman sunt mai în putere – adică avem un vârf demografic până la 34-35 de ani; au veniturile mai mari decât alţii; au studiile mai complete şi mai bune decât alţii; au joburi mai bune sau aspiraţional mai bune decât alţii. Avem indicatorii ăia de afinitate de achiziţie pe diverse segmente de piaţă gen maşini, case, electrocasnice – toate nebuniile – mult mai mare decât alţii. Am adunat oameni de genul acesta, pentru că umorul nostru nu este umorul ăla incipient gen jocuri de cuvinte sau porcoşenii sau mai ştiu eu ce. Este un umor contextual, bazat pe ştiri. Iar asta presupune că trebuie să fie la curent cu ştirile, pentru că altfel s-ar putea nici să nu înţelegi gluma. Şi by default oamenii care sunt la curent cu ce se întâmplă sunt mai inteligenţi decât ceilalţi. Care nu văd de coada vacii.
Care este cifra de afaceri a Times New Roman?
– Nu este publică şi nici nu vrem să o facem publică. Ce vrei, să moară ăştia de inimă? (râde).
Am citit într-un interviu că stilul în care se întâmplă lucrurile la Times New Roman este „ca în familie”. Iar în familie se mai spală şi rufe, se mai ascund şi lucruri sub covor. Care este relaţia dintre editorial şi partea de vânzări?
– Păi, în primul rând nu se suprapun. Eu, de exemplu, niciodată nu o să mă bag în redacţie, acolo este Călin (Petrar – n.r.), redactorul-şef. Este şi unul dintre acţionari. N-am de ce să mă bag. Şi mai e o chestie – oamenii ăia sunt absolut geniali, sunt cei mai buni din piaţă. Cum să te duci la cei mai buni din piaţă să le spui ce să facă? La fel de bine aş putea să mă duc la Simona Halep să-i spun cum să joace tenis… N-ai cum. Dimpotrivă, eu încerc să-i protejez de foarte multe lucruri pe ei – resping clienţii cu care ştiu că le e dificil să lucreze, întrerup proiectele care văd că încep să-i frustreze. Trebuie să ai puterea să renunţi la bani pentru că – repet – ei sunt cea mai bună resursă a noastră. Şi atunci trebuie protejaţi. Cred că lucrăm foarte bine. Da, într-adevăr, cum zici tu – cred că mai sunt şi situaţii tensionate. Nu ştiu, când sunt multe de livrat şi lumea e stresată… dar nu s-a ajuns niciodată la ceartă sau vreun scandal… adică maxim câte o replică care se stinge la bere după aia.
Are şanse să reziste timpului un asemenea gen de relaţie?
– Deocamdată rezistă de cinci ani şi nu o văd să scadă sau să dispară, dimpotrivă, văd că creşte nivelul de încredere. Să-ţi dau un exemplu – mai am colegi care au bloguri personale, gen Eftimie, care-i foarte viral, sau Vasile, cu Utopia Balcanică şi în ultima vreme ei au venit către mine să-i ajut pe blogurile personale. Asta vine, presupun, din încredere.
Spuneai mai devreme că nu orice client de business se potriveşte stilului Times New Roman. Ce anume trebuie să aibă în primul rând?
– În primul rând, deschidere. Noi am avut norocul să ne şi găsim pe acelaşi tipar de om. După atâta timp mi se reproşează că am ajuns să fiu un pic prea arogant. Dar asta vine din sictirul general produs de mocirla din jur. Sunt o vulpe bătrână în piaţa asta şi îi cam ştiu pe toţi – le ştiu direcţiile de comunicare. Şi am construit proiectul ăsta să fie arogant în relaţia cu business-urile partenere. Adică pur şi simplu te ignor, adică nu mă interesezi. Prefer să-mi selectez partenerii… E ca şi în viaţa personală, prefer să mă înconjor de oameni cu care rezonez, decât să întreţin nişte prietenii false.
Cât de important este directorul de marketing al unui asemenea client?
– Foarte important. Şi din păcate sunt foarte prost pregătiţi, în general.
De ce se întâmplă asta?
– Fie că ţine de scăunaşul ăla al lui şi de salariul bunuţ, fie se ia după nişte brand-book-uri vechi, care sunt scrise în altă ţară şi care nu se mai aplică, oricum. Adică ei nu-şi dau seama cât de dinamică este piaţa clienţilor lor, de fapt. Şi cât este de uşor să rezonezi cu ei pe un nivel mai personal şi mai direct. Din păcate, foarte mulţi sunt slab pregătiţi. Bine, într-un fel nu este doar vina lor, este şi vina oamenilor de afaceri care nu cred în marketing. Care pur şi simplu iau o pipiţă de la secretariat şi o fac directoare de marketing sau de PR.
În redacţiile de presă nu îndrăzneşte nimeni să viseze mai departe de cinci ani. Suntem fericiţi dacă mai rezistăm un an. Cam care sunt planurile TNR?
– Noi avem foarte multe planuri de viitor şi nu sunt neapărat puse pe ani. Sunt direcţii pe care timpul sau experienţa ne-a arătat că sunt bune, să mergem pe ele. Uite, cum e almanahul (ediţia a doua a ieşit pe piaţă în decembrie 2017), care a devenit o linie de business destul de bună pentru noi – şi ca profit, şi ca brand awerness. Şi ca almanahul mai sunt alte proiecte pe care le avem în sertar, dar cum spuneam – timpul redacţiei este singura noastră resursă şi uite, câteodată este şi o piedică, pentru că nu poţi să faci tot ce ţi-ai propus.
Apropo de asta, mărturiseai la conferinţă că ţi-ai propus să duci TNR în afară…
– Da, ăsta-i un vis pe care-l avem de patru ani, bine, mai mult eu îl am. Dar încet-încet o să-mi conving şi acţionarii. O să fie în limba engleză şi o să-l personalizăm pe Europa.
Ce te face să crezi că va avea la fel de mult succes? Poate stilul de nostru de a face haz nu se potriveşte tuturor.
– Gut feeling. Crede-mă, şi ei o să vrea să râdă de ţări precum România, Bulgaria, Rusia. Sau nemţii de francezi. Hai să fim serioşi, oricum fiecare ţară râde de cealaltă, într-un fel. La urma urmei, nici în România nu toată lumea gustă TNR. Noi avem 1,5 milioane de cititori din undeva la 10 milioane de oameni care accesează internetul. Deci e clar că nu toată lumea gustă TNR. Dar nici nu mă interesează asta! Advertoriale la spray-uri care să scoată mirosul de balegă din grajd nu o să fac niciodată. Clar, ăia nu sunt publicul meu.
În august 2017, pagina de facebook a TNR a suferit o lovitură total neaşteptată, fiind raportată ca fake news. Consecinţa – pagina care are peste 500.000 de fani a avut postări cu 0 reach. La scurt timp Facebook a înţeles că a făcut o eroare şi a redat paginii reach-urile.
Ai dovedit că ai spirit antreprenorial încă din liceu. De unde crezi că ţi-a venit?
– Din nevoie.
Dar nu toată lumea care are nevoie şi reuşeşte să-şi pună în practică ideile…
– Da ştiu, dar uite, vezi, din punct de vedere personal, dacă vrei să vorbim, este un blestem al meu. Mie nu mi-e niciodată nimic suficient. Nici în business, nici în viaţa personală. De-asta viaţa mea personală e aşa o mizerie. Dar am chestia asta – mă satur foarte repede şi nu mi-e suficient. Şi întotdeauna o să vreau mai mult, mai mult, mai mult. E trist.
În liceu ai început să vinzi colegilor tăi schiuri second-hand. după ce ai aflat că nişte băieţi din Miercurea-Ciuc aduc schiuri din Germania. Practic ai cuplat o informaţie pe care ai aflat-o cu o necesitate pe care ai observat-o în jur. Crezi că atât e de simplu un business?
– Da, cred că atât e de simplu. Mă cheamă lumea să vorbesc la o mulţime de evenimente şi mă fascinează că tinerii din ziua de azi, când vor să pornească un business sau sunt cu un business la început, discută deja în termeni de P&L (profit and loss) de cost efectivness. Adică sunt deja foarte profi. Şi mă văd obligat să le zic – băi, ok, înţeleg lucrurile astea şi e foarte mişto, dar eu toate astea le fac într-un fel în cap. Mi le schiţez. Adică n-am stat niciodată să mi le pun pe foaie. Le făceam când eram corporatist, că atunci trebuia. Dar în businessul personal nu am făcut-o. Cred că e un avantaj imens că tinerii din ziua de azi au acces la informaţii de genul ăsta şi la traininguri şi la programe de mentorat. În fond, e bine că vorbeşti cu unul care a făcut marketing şi le poate da câteva idei. Sau un finanţist, care le spune cât de cât cum să-şi evalueze taxele şi profitul şi pierderile şi impozitul sau cu unul care se ocupă de fonduri, sau cu un legal. O să fie mai bine pregătiţi, dar pe de altă parte, îmi dau seama şi cât de tare îi sperie volumul de muncă. Iar la un business mic n-ar trebui să fie chiar aşa. Hai să fim serioşi! E relativ simplu, că n-ai nişte cheltuieli atât de mari, nu-ţi pui din momentul T0 marjă de amortizare. Este vorba despre ceea ce ai în cap. Dar aici mai ţine un pic şi de a fi capabil să faci diferenţa. De exemplu, eu mi-am dat seama de-a lungul vieţii că nu sunt bun de executiv pe chestii cum ar fi FMCG (Fast Moving Consumer Goods). Chestii a căror profitabilitate ţine de ce e dincolo de virgulă. N-aş fi bun pe aşa ceva – pentru că sunt împrăştiat, sunt distrat. Oamenii trebuie să-şi dea seama la ce sunt buni. Şi eu sunt bun pe ceea ce înseamnă chestii creative, cu marjă de profit mare, în care să nu stai să-ţi baţi capul prea mult. Cred că este esenţial să-ţi dai seama la ce eşti bun şi să realizezi că este absolut ok să nu fii bun la toate lucrurile.
cititorii Times New Roman au un vârf demografic de 34-35 de ani; venituri mari, studii complete şi joburi bune. Indicatorii lor de
afinitate de achiziţie sunt pe segmente de piaţă gen maşini, case, electrocasnice
În afară de informaţii şi atenţie la ceea ce se întâmplă în jur, de ce mai ai nevoie, ca antreprenor, pentru a lansa o afacere de succes?
– Să îţi dai voie să greşeşti, să îţi dai voie să fii prost, câteodată… Şi să fii coerent. Adică trebuie să fie o coerenţă în orice poveste. Să te bagi în lucruri care sunt pe tiparul şi caracterul tău, asta e altă chestie pe care le-o tot zic tinerilor – să încerce să-şi construiască businessul pe felul lor de a fi. Pentru că altfel se vor trezi într-o poveste poate de succes, dar din care nu o să ştie cum să scape. Pentru că oamenii se frustrează, a la long, să poarte măşti. Şi atunci, dacă îşi construiesc un business cu care rezonează, îl construiesc în felul în care sunt şi ei, ca oameni, le va fi mai uşor să-l susţină long-term.
Ce spune despre tine faptul că te îndrepţi acum spre un business cu spa-uri?
– Păi, e tot de luxury şi tot un business cu marjă de profit mare. Business-urile noi pe care le lansez, cum ar fi spa-urile, aplicaţia moto – ţin mai degrabă de nişte sinergii pe care le văd. Adică ok, mă uit la mine, mă uit care sunt puterile mele şi zic bun – puterea mea este să promovez un brand. Sau să-l creez, să-l poziţionez premium şi să fac lumea să-l accepte ca atare. Şi atunci mă duc pe asta. Nu m-aş fi putut duce pe o afacere cu săpun, sau cu – nu ştiu – cereale. N-aş fi putut, pentru că nu e zona mea. De exemplu în business-ul cu spa-ul – eu pot să ajut cu partea de poziţionare, de promovare, ştiu să eficientizez o campanie sau să creez nişte mecansime de concursuri şamd, dar, pe de altă parte, ştiu că sunt foarte leneş şi delăsător şi că nu aş putea să fac treaba de zi cu zi – gen montaj, transport, import, toate chestiile astea. Şi atunci mă uit foarte bine la partener, şi dacă el este corespondentul meu, îl văd că poate să facă lucrurile alea, atunci ne parteneriem. M-am băgat în afacerea asta cu spa-urile, pentru că mi-am
dat seama că partenerul meu a observat foarte bine, intuitiv, o nevoie. Ştii ce m-a convins? Am realizat că toţi psihologii buni sunt fully booked. Adică oamenii încep să se uite dincolo de coşul de cumpărături, încep să fie preocupaţi de well beign-ul personal, zona de confort, zona spirituală. Şi atunci ce le dai? Le dai themeans to. Nu trebuie să-i vinzi centrale eficiente în casă; uşi ieftine, dar bune sau mai ştiu eu ce. În momentul ăla îi dai ceva care să-i adreseze acel well beign. Care să-l ajute spre o stare de relaxare, de confort mental, spre momentele de-alea de down time de „tu cu tine” şi „tu cu prietenii apropiaţi”. Imaginează-ţi iarna, să stai în hot tub-ul tău din curte şi să bei un prosseco în timp ce te uiţi cum ninge. E un pic diferit. Spre asta ne îndreptăm şi am găsit şi o nişă foarte bună în piaţă: importăm din Finlanda saune făcute integral din lemn – pentru ca senzorialul să fie încă o valenţă a produsului – la nişte preţuri extrem de competitive.
Şi aplicaţia moto?
– Aplicaţia moto a venit din nou ca o congruenţă a unor skills-uri pe care le am, pentru că mă uit în primul rând la nevoile mele şi ale prietenilor mei, dar am şi capacitatea de a o promova şi capacitatea de a-i găsi sponsori. Aplicaţie se vrea un univers pentru orice biker – hartă, puncte de interes, trasee, calendar de evenimente moto şi rock, social network – creează automat grupuri cu cei care participă la aceleaşi chestii, poţi să transferi pe ea media fără să mai trebuiască să te împrieteneşti pe facebook cu fiecare…… poţi să planifici rute în funcţie de câţi kilometri faci tu anual în medie şi ce tip de motor ai şi are şi componenta de saftey – gen raportarea de accident care va veni cu push notification către contactele pe care le introduci în aplicaţie şi o să încercăm inclusiv o colaborare cu 112 – să putem integra informaţii vitale despre cel care are aplicaţia într-un cod care poate fi scanat foarte uşor de tableta de pe ambulanţă. În felul acesta, în cazul unui accident poţi fi tratat imediat, pentru că asta este una dintre probleme – cei care intervin nu ştiu ce grupă de sânge ai, ce boli cronice, ce alergii… Am început discuţiile cu Raed Arafat, care mi-a spus că sunt foarte interesaţi, aşa că trebuie să ne asigurăm că dezvoltăm o variantă a aplicaţiei, care să poată fi urcată pe tabletele celor de la ambulanţă. Planul este să o creştem şi pe zona de auto, dar în prima fază vrem s-o lansăm pe nişte comunităţi de bikeri închise, pentru test.
Cum îţi împarţi timpul între toate interesele pe care le ai?
– Mi se întâmplă foarte des ca unul dintre proiecte să stagneze foarte mult după mine, pentru că nu mă pot mobiliza, din păcate. Încerc de fiecare dată să găsesc oamenii potriviţi care să mă ajute, fac outsourcing. Nu-ţi imagina că stau eu pe aplicaţie să o dezvolt – am gândit-o, am schiţat-o, am avut câteva întâlniri cu agenţia care ne-a dezvoltat-o şi după aia, timp de un an, practic mergeam pe acolo doar o dată la câteva luni să vedem progresul, designul, să facem teste. Cu spa-ul la fel, am angajat pe cineva care să se ocupe de partea cu marektingul şi împreună discutăm doar strategia, planul şi, din când în când, mai pun mâna pe telefon şi-mi sun câte un prieten. Pe TNR la fel, TNR m-a solicitat mult în ultima lună (este vorba de noiembrie 2017) că iese almanahul, dar în rest nu am mare lucru de făcut. Ok, mă duc la câteva întâlniri pe săptămână cu clienţi de-ăştia mai mari. Sunt oameni peste tot care se ocupă.
Spuneai că în ultima vreme eşti foarte interesat de proiecte de responsabilitate socială. Oricum asta se vede şi din business-urile în care eşti implicat…
– Eu nu aş putea să lucrez într-un business care nu mă reprezintă. Am ajuns în punctul acela al vieţii în care-mi permit să nu fac lucruri care nu mă reprezintă. Şi cred că ăsta e un mare câştig.
În afară de a-ţi pune timpul şi experienţa în cauze în care crezi, vrei să te implici chiar mai mult – adică să te implici în politică. Cât de acută mai este această dorinţă?
– Este. Este o dorinţă acută, pentru că consider că este nevoie. După mişcările alea de stradă din februarie 2017, când eram toţi foarte nervoşi şi furioşi chiar, mi-am dat seama că foarte mulţi oameni sunt ipocriţi. În ce sens: sunt oameni care tot ce pot să facă este să iasă în Piaţă şi să urle. Dar, pe de altă parte, sunt şi oameni care pot să facă mult mai mult. Şi nu se implică. Şi nu mi se pare ok. Atunci da, am avut o rundă de discuţii cu nişte consultanţi, cu nişte partide şi aşa mai departe, dar mi-am dat seama că sistemul ăsta e construit, în aşa fel încât să te corupă, dacă nu ai suficiente fonduri încât să nu depinzi de salariul ăla de parlamentar. Pentru că, în momentul în care intri în politică, dispar prietenii – nu te mai ajută nimeni pro-bono. Şi îţi trebuie un buget destul de mare. Eu trebuie să mă focusez pe businessurile mele ca să câştig bani suficienţi să-mi plătesc creditele, datoriile, să-mi susţin copilul şi fosta nevastă, să-mi asigur un anume nivel de trai. Dar în următorii ani o să încerc să închid creditele pe care le am şi să-mi reduc cheltuielile, astfel încât să-mi pot permite să trăiesc din salariul de parlamentar şi dividendele pe care mi le aduc business-urile. Pentru că altfel, nu rezişti în sistem; este aşa făcut încât te tentează să-ţi bagi mâna în borcanul cu dulceaţă. Şi în momentul ăla devii parte din sistem, nu mai eşti împotriva lui. Mi-am dat cam trei-patru ani să reuşesc să-mi echilibrez veniturile şi cheltuielile pentru a putea să mă gândesc coerent la o mişcare de genul ăsta.
Dar felul în care e percepută în acest moment politica şi oamenii politici – pentru asta eşti pregătit? Pentru prieteniile care vor dispărea, pentru avalanşa lucrurilor care se vor spune…
– Oamenii evoluează şi, din păcate, nu evoluează în acelaşi timp. Şi prieteniile au tendinţa să dispară. Îţi dau un exemplu – eu sunt ambasadorul HOSPICE în România. Şi ce-am făcut – a fost ziua mea în toamnă şi, pentru că am împlinit 40 de ani, am decis să mi-o serbez. Dar pentru că vroiam să fac ceva pe CSR am plătit practic băutura şi mâncarea – bine, am avut şi nişte parteneri care chiar m-au ajutat – şi am invitat vreo 200 de oameni pe principiul nu mi-aduci cadou, dar îţi plăteşti consumaţia. Chestia asta a fost fantastică – n-au venit 200, dar au venit 130-140 şi a ieşit un chef de apartament monstruos, iar banii au fost donaţi toţi către HOSPICE. Chestia e că am avut nişte prieteni, unii încă de pe vremea liceului, care n-au înţeles asta şi nu au rezonat. Şi chiar mi-au reproşat – băi, ăsta nu e chef de ziua ta, e un eveniment public, eu nu vreau să vin. Este ok – dar din păcate asta se întâmplă. Nu toţi evoluăm în aceeaşi direcţie. Aşa că da. Doar nu o să las o decizie atât de importantă pentru faptul că s-ar putea să pierd un prieten.
Tinerii care se uită la ce faci, în faţa cărora vorbeşti, aşteaptă să le dai o soluţie care să-i lumineze…
– După câte o conferinţă vin mulţi la mine şi-mi zic „băi, mi-ai deschis ochii”, sau „e mişto abordarea” şi alte chestii de genul ăsta. Dar nu poţi, la o conferinţă unde ai în faţă 50 de oameni, să dai câte o soluţie personalizată fiecăruia. Poţi să le dai o direcţie, poţi să le arăţi cum ai făcut tu, pentru că puterea exemplului e cea mai relevantă. Dar gândeşte-te că fiecare om este diferit, fiecare este bun la anumite lucruri; fiecare se învârte într-un univers diferit de prieteni, are un alt background, alte cunoştinţe, a trecut printr-un alt proces de learning. Eu am o vorbă – oamenii sunt suma experienţelor lor. Pentru că asta te formează şi ca mod de gândire, şi ca percepţie şi-ţi modelează şi universul în care trăieşti.
Absolvent de Politehnică la Bucureşti, Alex Dona a început să facă afaceri încă din timpul liceului, vânzând colegilor schiuri second-hand. „Am aflat eu că nişte băieţi din Miercurea-Ciuc aduc schiuri din Germania şi m-am gândit că aş putea să le vând. Făceam liste, adunam avansul – practic banii cu care cumpăram schiurile de la Miercurea-Ciuc – şi mergeam după ele”, povesteşte el. Tot în perioada liceului a început să vândă brăduţi odorizanţi pentru maşini, reuşind, la un moment dat, să câştige mai mult decât tatăl său. După facultate a fost implicat o perioadă şi în afaceri imobiliare, subînchiriind spaţii comerciale la parterul blocurilor, dar a testat şi poziţia de angajat – a ajuns director regional al unei firme de asigurări de viaţă şi director de vânzări al unei companii de aparate auditive. Adevărata vocaţie şi-a găsit-o, însă, după ce a intrat mai profund în marketing – a făcut parte din proiectul The Money Channel (prima televiziune de business din România) şi a lucrat pentru trustul de presă Sanoma Hearts, iar acum se ocupă de Times New Roman. Se implică doar în afacerile care i se potrivesc şi încearcă să facă cât mai mult bine – este ambasador HOSPICE Casa Speranţei (ONG care militează pentru îngrijiri paleative), membru Junior Chamber International Bucureşti ONG care oferă tinerilor oportunităţi de dezvoltare pentru a crea schimbări pozitive în comunităţile lor) şi de patru ani organizează un festival rock la Râşnov, Lupii Liberi, prin intermediul unei asociaţii cu acelaşi nume. Biker pasionat, visează la ziua în care-şi va fi plătit toate creditele şi datoriile pentru a putea intra în politică. Este convins că doar asta – implicarea oamenilor liberi în politică – mai poate schimba cu adevărat România.
