Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE) este un proiect inițiat de către Centrul pentru Studiul Democrației, think-tank înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Științe Politice, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcționează ca centru de cercetare acreditat. Scopul acestei inițiative este de a oferi o perspectivă de 360 de grade asupra sărăciei energetice la nivel național și de a oferi expertiza necesară pentru combaterea acestui fenomen complex, ce afectează o mare parte a populației. Prin ORSE, aducem la aceeași masă experți de vârf din diverse domenii relevante pentru subiectul sărăciei energetice din România, pentru a identifica cele mai bune soluții. Mai multe informații despre acest proiect, dar și despre fenomenul sărăciei energetice la nivel național puteți afla de pe website-ul ORSE: www.saracieenergetica.ro.
La începutul lui decembrie 2022, una dintre primăriile mari din țară se afla în plin proces de punere pe picioare a unui ghișeu unic – sau „one stop shop” – încercând astfel să implementeze una dintre principalele recomandări privind măsurile pe care autoritățile locale le pot lua pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să se informeze sau să ia măsuri în propriile gospodării pentru a combate sau a preveni incapacitatea de a-și acoperi nevoile energetice. În pofida bunelor intenții, dar din exces de precauție, a apărut o îngrijorare apăsătoare din partea biroului juridic al primăriei, transmisă către cei care se ocupau de acest proiect. Pe scurt, aceasta putea fi formulată astfel: „nu scrie nicăieri în lege că primăriile au competențe să se ocupe de sărăcia energetică. Dacă alocăm bani din bugetul local, facem angajări, îi dăm drumul, iar apoi cineva ne spune că nu aveam dreptul să ne ocupăm de tema asta, putem aveam probleme!”. Vestea bună este că, parțial cu sprijinul nostru și mai ales ca urmare a dorinței și capacității celor din primărie de a găsi soluții creative, proiectul a depășit acest impas și are șanse mari să fie lansat în săptămânile următoare.
Dar, întrebarea rămâne: cine se ocupă în România de sărăcia energetică? Căci legislația vorbește despre ea, dar nu o plasează clar în sarcina nimănui, ci doar fărâmițează puțin din ea în sarcina mai multora, și mai ales nu creează mecanismul integrat de elaborare de politici publice care să aducă toți actorii relevanți într-un proces coerent.
O temă în creștere de vizibilitate…
Tema energiei a urcat rapid pe agenda public și în topul priorităților românilor odată cu creșterile de prețuri din ultimii doi ani, în contextul pandemiei, al războiului din Ucraina și al creșterii generalizate a prețurilor. Fiind un subiect tot mai important pentru mulți români, inclusiv dintre cei cu un nivel mai ridicat al veniturilor sau care au un interes mai ridicat în politică, din ce în ce mai mulți politicieni au început să manifeste atenție și să exprime opinii pe marginea lui. Acest lucru, în sine, este unul bun și vine la pachet și cu un grad mai ridicat de atenție la opiniile cercetătorilor, organizațiilor neguvernamentale sau ale altor voci din zona privată care vorbesc despre rolul major al energiei în viața de zi cu zi de mulți încoace, cu mult înainte acest subiect să fie unul la modă. Încet, dar sigur, asistăm la o creștere a calității discursului public despre energie în România. Pe de altă parte, acest context a scos și mai tare la suprafață superficialitatea care caracterizează procesul de luare a deciziilor pe teme legate de energie – generic abordate prin sintagma „consumatori vulnerabili de energie” sau prin folosirea tocmai frecventă în limbajul legal a „sărăciei energetice” – în ceea ce privește colaborarea între instituțiile care dețin expertiză și competențe și ar trebui să aibă un cuvânt de spus cu privire la acest proces. Adoptarea legii consumatorului vulnerabil în toamna lui 2021, prima ordonanță de urgență privind plafonarea și compensarea prețurilor la electricitate și gaze naturale din ianuarie 2022, extinderea ei în toamna lui 2022 sau, din aceeași perioadă, cea privind plafonarea prețului pentru lemnele de foc sau măsurile de acordare a ajutoarelor din fonduri europene pentru plata facturilor sunt toate momente critice de pe agenda publică care au ilustrat lipsa de cooperare dintre ministere, dintre Guvern și Parlament, dintre administrația centrală și cele locale, lipsa de consultare cu societatea civilă, cu actorii din piața de energie, cu experții în domeniu și, nu în ultimul rând, cu cetățenii.
… într-un deșert de informații
În primul rând, deși ne dorim cu toții să avem politici publice bazate pe date, reiese de fiecare dată la iveală modul deficitar modul în care se colectează datele și cum sunt acestea transmise între ministere și publicate pentru utilizarea publică. Ministerele care au un interes în adresarea sărăciei energetice (Ministerul Muncii, Ministerul Energiei și Ministerul Dezvoltării) nu comunică ușor între ele și nu există un schimb constant și curent de date și informații. Acest schimb de date nu apare nici către alte organizații, precum administrațiile locale sau comisiile de specialitate din Parlament, ceea ce îngreunează procesul decizional. În acest sens, cooperarea limitată este consolidată în limbaje instituționale diferite, fiecare instituție urmărind acoperirea unor concepte și culegerea de date în izolare față de celelalte instituții ale statului. Colectarea datelor nu se face integrat și într-un mod organizat și sistemic. Mai mult, există o transparență limitată a datelor necesare pentru proiectarea de politici publice și e necesară o publicare periodică a lor în rapoarte ușor de înțeles și de parcurs, inclusiv de instituții publice cu alte portofolii administrative, cu atât mai mult cu cât sărăcia energetică este o provocare care antrenează eforturi administrative dintre cele mai diverse. Este esențială, deci, dezvoltarea unor reglementări și proceduri concrete care să stabilească datele și indicatorii care trebuie colectați de fiecare instituție cu atribuție în domeniul energiei și modul în care aceștia să fie comunicați într-un mod facil și ușor de înțeles, precum și în ceea ce privește schimbul interinstituțional de date. Aceste obligații trebuie să fie adunate într-un document legal, să fie explicite și să există o formă de sancțiuni pentru nerespectare.
Spre exemplu, ANRE nu mai face nici măcar raportările despre electricitate sau gaz pe care obișnuia să le publice anual. Din altă sferă instituțională, Ministerul Dezvoltării nu colectează sistematic și nu publică datele despre clădiri, nici măcar acolo unde sunt deja date strânse prin certificatele de performanță energetică. De asemenea, între Ministerul Dezvoltării și Ministerul Energiei colaborarea instituțională în scopul raportării progreselor privind eficiența energetică este deficitară.
În contextul cooperării limitate între instituții și alți actori importanți din societate, merită explorate și aspecte ce țin de cultura organizațională, capacitatea administrativă a instituțiilor și manifestări ale lipsei de încredere între actori. Un aspect important ce ține de cultura organizațională este faptul că instituțiile încă nu își înțeleg clar rolul pe care îl au în societate și nu înțeleg miza celor mai importante dezbateri: tranziția energetică cu toată complexitatea ei, temele adiacente legate de sărăcie energetică, reabilitare termică, performanță a clădirilor, competitivitate economică, decarbonare a sistemelor energetice în general, etc. În plus, subiecte precum sărăcia energetică și consumatorul vulnerabil încă poartă o încărcătură negativă la nivel de societate, au un stigmat care încă nu a permis o explorare aprofundată a fenomenului din partea instituțiilor și a altor actori privați.
În cazul consumatorilor vulnerabili și al persoanelor care încă nu sunt conectate la o formă de energie, situația lor reală, de pe teren, este de obicei puțin cunoscută la nivelul ministerelor, ceea ce duce la multe stereotipuri și măsuri nerealiste. De pildă, faptul că cele mai multe gospodării sărace se încălzesc cu lemne este cunoscut la Ministerul Muncii, dar nu și cantitatea medie de lemne necesară în anotimpul rece. Acest fapt a făcut ca, în prima variantă a Legii consumatorului vulnerabil, acest aspect să nu fie corect reflectat în ajutorul financiar asociat acestor gospodării. Profilul consumatorilor vulnerabili este de obicei analizat de ministere fără a avea date concrete din teren, fără studii de caz, fără vizite de teren, fără detaliile necesare legate de mediul de viață al acestor oameni (regiuni montane/de câmpie, rural/urban, locuințe informale etc). Generalizarea acelorași tipuri de măsuri pentru toți consumatorii vulnerabili poate, de aceea, să nu ducă la o acoperire corectă a nevoilor diferitelor categorii de gospodării.
Rețeta eșecului în termeni birocratici
Un alt aspect al culturii și funcționării instituționale este legat și de modul în care acești actori își organizează agenda de lucru. Atunci când programele naționale rămân neoperaționale și fără obiective și sarcini clare și limitate, care să poată fi transpuse în acțiuni ușor de cuantificat, e foarte greu și de urmărit fluxul informațional și cel de implementare. Mai mult, o mare parte din munca din aceste instituții este organizată în logica unor fișe de post rigide care sunt greu de adaptat situațiilor în continuă schimbare. Lipsa unui leadership instituțional joacă și ea un rol important, întrucât genul acesta de programe care adresează sărăcia energetică au nevoie și de un lider cu viziune care să inițieze și implementeze programe și proiecte complexe și să schimbe din cultura organizațională existentă.
O altă dimensiune importantă ține de lipsa de capacitate tehnică a instituțiilor și de disponibilitatea redusă de extindere a cunoștințelor și a mijloacelor de implementare a proiectelor. Astfel, multe dintre agende ajung să fie înțelese stricto sensu, iar instituțiile reproduc o birocrație excesivă care le face ineficiente și lipsite de flexibilitate. Această birocrație excesivă are în spate și o lipsă de încredere generală, atât între instituții, cât și între cetățeni și actorii publici. Fiind o societate cu încredere scăzută, instituțiile publice emană aceste trăsături sociale și folosesc măsuri birocratice pentru a-și genera un mediu impenetrabil de lucru, care în timp duce și la mai multă frustrare în context de cooperare și interacțiune între actori.
Ce-i de făcut?
O mai bună cooperare între acești actori, impulsionată, de pildă, la nivelul Guvernului României în cabinetul de miniștri, ar genera și un spațiu mai inclusiv de soluționare a problemelor și cu mai multă încredere în și între instituții. Generarea unei rutine de cooperare instituțională în sens restrâns (între instituțiile de profil asemănător), dar și în sens larg (inclusiv agenda în educație pentru a genera schimbări de mentalitate, educație în privința consumului de energetic, pentru a genera încredere între diverșii actori de pe piață) este esențială pentru adresarea sistemică a problemelor din sfera sărăciei energetice. Spre exemplu, lipsa de cooperare și declinarea de competențe între ANRE, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Energiei pe componenta sărăciei energetice a lăsat un gol instituțional care nu poate fi acoperit de alte instituții.
O potențială cale de acțiune este acordarea unui rol mai important pentru ANRE, ca organism cu atribuții în reglementarea pieței. Astfel, cu un leadership asumat de către ANRE, consumatorul vulnerabil, care face parte din piață și este un beneficiar al acesteia conform principiilor europene, ar putea beneficia de programe care să fie coordonate de către această instituție. Mai mult, ANRE dispune de o serie de date care pot fi utile și pârghii care să susțină culegerea sistematică a lor, analiza acestora, publicarea transparentă, cooperarea cu alte instituții și creșterea încrederii reciproce între actorii de pe piață.
O altă cale de acțiune presupune dezvoltarea unui comitet de lucru interministerial sub coordonarea unui viceprim-ministru, pe modelul de lucru privind implementarea Strategiei de Renovare pe Termen Lung sau pe modelul departamentului guvernamental pentru Dezvoltare Durabilă. Cu un leadership asumat, aceste modele sunt funcționale și au la bază o cooperare intensă inter- și intra-instituțională. O instituție cu rol clar de lider și coordonator ar îmbunătăți cooperarea și între toate tipurile de actori (public, privat, ONG-uri) și ar fluidiza procesul de luare a deciziilor, inclusiv la nivel local, oferind sprijin pentru accesarea de date, transfer informațional și implementarea de programe. Mai mult, actorii din societate ar putea înțelege mai ușor mizele cooperării pe subiecte precum sărăcia energetică. Spre exemplu, pe baza unor protocoale de colaborare susținute și instituțional, actori din mediul academic ar putea colabora mai bine cu actori privați în privința accesului la date și publicării de rapoarte. Urmărind exemple similare din alte țări, beneficiari ai acestor protocoale ar fi atât actorii publici, cât și cei privați și din mediul academic, precum și consumatorul vulnerabil per se.
Despre cultura cooperării și consolidarea încrederii
Cultivarea unei culturi a cooperării între actorii relevanți din societate se traduce și prin promovarea transferului de cunoaștere și a învățării continue, dar și prin consolidarea încrederii în vederea generării de soluții care să întrunească susținere. Astfel, actori privați cu experiență la firul ierbii (ONG-uri, grupuri de inițiativă, autorități locale) înțeleg bine manifestările sărăciei cu care se confruntă beneficiarii, însă peste aceste probleme acum se suprapune și componenta tranziției energetice și a consumatorului vulnerabil. În acest context, e nevoie de o înțelegere clară a noilor provocări, de sprijin instituțional care să ducă la generarea de soluții fezabile pentru toți cei afectați. Actorii implicați la nivel local manifestă adesea dificultăți în a înțelege sau implementa conceptele și trendurile principale ale tranziției energetice în avantajul consumatorilor. Pentru actorii din domeniul social, aceste evoluții se disting de rutina cu care s-au deprins, fiind nevoie de formare adecvată, de limbaj și mecanisme ușor-de-înțeles și de timp de învățare. Practic, o cooperare bună între actori ar genera învățare reciprocă și schimb de bune practici adaptate nevoilor consumatorului autohton și organizațiilor de suport.
Probleme complexe, precum cele care cad sub spectrul amplu al sărăciei energetice, necesită soluții complexe, cu implicarea unei palete largi de actori. Ultimii ani au adus progrese importante. De voie, de nevoie, împinși de la spate de normele și tendințele europene tot mai numeroase sau forțați de contexte, instituțiile din România au învățat tot mai multe despre importanța energiei pentru cetățeni și despre nevoia de a prioritiza acest domeniu de politici publice. Dar ce lipsește încă este o cultură a cooperării. Cele mai bune decizii apar atunci când sunt luate prin participarea sau consultarea tuturor actorilor relevanți și când sunt puse la punct mecanisme permanente de consultare, care să fie activate oricând e nevoie, astfel încât acest proces să devină o rutină, nu o excepție.
Acest articol este realizat prin proiectul „Știința pentru viață ”, proiect susținut de Universitatea „Babeș-Bolyai ” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu ” din Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
