Meridian
Măsurarea succesului politic.  Scurtă cronică a mandatelor la Președinția Consiliului UE
Izolată, până în 1989, în raport cu restul statelor europene – în bună parte chiar și în raport cu cele socialiste, România a dezvoltat, începând cu perioada tranziției, o bizară formă de cinism politic, a cărei manifestare constă în criticarea fără menajamente – și neapărat ab initio – a tuturor aspectelor care țin de evoluția politică din țară. Ce-i drept, degradarea continuă a calității clasei politice a contribuit din plin la consolidarea acestei tendințe. Ca atare, primele șase luni ale lui 2019 vor constitui, cel mai probabil, o excelentă ocazie de a ne propulsa, din nou, ”la coada Europei” – chiar noi, pe noi înșine. Aura de excepționalism, de-a dreptul hilară prin exagerările întrebuințate la timpul lor, pe care a construit-o României regimul comunist, a generat odată cu prăbușirea acestuia tendința românilor de a se considera, aproape fără excepție, inferiori din punct de vedere politic tuturor partenerilor europeni; cu alte cuvinte, am sărit dintr-o extremă într-alta. Însă ac
Citește mai mult >>
„Pericolul terorismului nuclear este real şi nu s-a diminuat”
Fantasma Europei federale
O pakistaneză în slujba copiilor din România
Pakistan. O ţară care contează
„Infrastructură este şi acea spiritualitate închegată – legi, cultură, ştiinţă, artă -, care legitimează”
Ungaria, între ambiții și comportament insular
V de la Visegrád
Europa apărării: riscuri sau avantaje pentru România?
Place du Luxembourg, sub culorile Berlinului
Prada politică ”made in Romania”