Pe când se întorcea de la Tel Aviv, la jumătatea lunii ianuarie, Antonio Eram, fondator și CEO Netopia Payments – cel mai mare procesator de plăţi electronice din România, avea în buzunar aproximativ 100 de lei, bani gheaţă. Deși este convins că vremea banilor de hârtie va apune curând, are grijă ca de fiecare dată când ajunge acasă să aibă cash, pentru că în unele locuri, cum ar fi parcările capitalei, nu poţi să plătești decât cu monezi sau bancnote foarte mici. „Asta consumă timpul meu și al celor care trebuie să vină periodic să colecteze banii, să-i numere și să-i ducă la bancă. Totul s-ar petrece mult mai simplu, mai rapid și mai transparent dacă plăţile s-ar face electronic”, spune el. Iar acestea sunt, de altfel, cele mai importante avantaje ale noii noastre relaţii cu banii, intermediată de online.
În 2017 – ultimul an pentru care s-au făcut raportări, cifra de afaceri a Netopia Payments a fost de circa 80 de milioane de lei, cu 22,3% mai mult faţă de 2016. Iar la sfârșitul lui 2018, compania estima că va procesa la nivelul întregului an peste 13 milioane de tranzacţii digitale, cu o valoare totală de circa 400 de milioane de dolari. Cu toate acestea, în România mai este încă mult de lucru până când hârtia va fi înlocuită cu plastic, iar drumul la casa de marcat cu un click. Antonio Eram ne spune și de ce.
SINTEZA: În România, tranzacţiile electronice și online reprezintă 20% din totalul tranzacţiilor. Cum este acest procent, comparativ cu ţările dezvoltate?
Antonio Eram: În ţările dezvoltate, procentul este de 100%. Cifrele spun totul. În România, procentul este de 15-20% pentru cumpărăturile online, iar la brick and mortar (magazinele offline – n.r.) sau la furnizorii de servicii din piaţa reală, procentul acesta urcă pe la vreo 25-30%, dacă nu mai mult. Dar suntem încă o societate dominată de cash.
– De ce se întâmplă asta?
– Suntem convinși de valoarea banilor doar dacă-i avem în buzunar, dacă-i putem număra. Este o chestiune legată de educaţie și mentalitate. Suntem încă destul de puţin educaţi în ceea ce privește finanţele și economia și cum funcţionează banii, în general.
– Dar nu este și o problemă de infrastructură? Poate că tranzacţia se face mai simplu online, dar de multe ori, procesul prin care ajunge produsul la client produce o insatisfacţie care s-ar putea reflecta și asupra modalităţii de plată…
– Și în acest caz este vorba despre incultură financiară. Nu este nevoie decât de o scurtă întrebare la banca emitentă a cardului sau citirea efectivă a contractului pe care-l primești atunci când semnezi pentru un card ca să afli că, în termen de șase luni de la data tranzacţiei, poţi să ceri returnarea sumei și evident, a produsului sau a serviciului pe care le-ai cumpărat, în anumite condiţii. Fără nicio întrebare. Deci întotdeauna, la orice moment, cel care are cardul în mână are o putere – chiar prea – mare, în opinia mea. Dar chiar și așa, asta nu justifică gradul redus de penetrare al plăţilor cu cardul în mediul offline, atunci când deja ai produsul în mână. Să zicem că acceptăm că în comerţul electronic nu ai încredere, dar în plata electronică de ce nu ai încredere? Răspunsul meu este incultura și lipsa de informaţie financiară și economică. Nimeni nu citește și – mai greşit – nimeni nu întreabă și nu ascultă, pentru că chestiile astea se tot spun. Eu cred că repet de 10 ani acest lucru și încă…. Este vorba despre a înţelege ce ai în mână – un posesor de card are întotdeauna și întotdeauna dreptate. Dacă nu-ţi convine produsul, poţi să-l returnezi, fără nicio întrebare. Și banca este obligată, prin relaţia pe care o are cu schema de plată, să-ţi returneze banii, indiferent dacă ai sau nu dreptate. După aceea se deschide un caz, prin care se stabilește cine are dreptate. Deci cam aici suntem, iar asta duce în jos cam tot. Pentru că, dacă ar porni motorul de a plăti electronic, totul ar fi mult mai transparent, mai integrat și toată lumea ar avea beneficii de pe urma acestui proces.
Antonio Eram, fondator şi CEO Netopia Payments – cel mai mare procesator de plăţi electronice din România
– Acestea sunt, așadar, plusurile – în noua noastră relaţie cu banii. Dar care ar fi minusurile?
– Sincer să fiu, nu văd de ce ar exista minusuri. Singurul minus pe care-l văd este dat de, să zicem, anumite probleme, între ghilimele, ale sistemului financiar-bancar. Dar această problemă nu este la noi, este o problemă generală. Chiar și așa, sunt ţări 100% electronizate. Dispariţia cash-ului este iminentă – a se vedea ţările nordice, de exemplu. Sau tranzacţiile în State, sau în lumea civilizată, unde sunt enorm de multe metode de plată – tranzacţiile cu cardul fiind doar una dintre ele.
– În condiţiile în care renunţarea la cash este inevitabilă, cum estimezi că vor evolua lucrurile în România?
– Trăim într-o societate în care cam totul este bazat pe tranzacţii electronice. Faptul că avem niște plasticuri sau că avem niște hârtii în buzunar nu înseamnă că unele sunt mai eficiente decât celelalte. Eu spun că deja suntem în faza electronizată – atât de mult, încât nici măcar nu ne dăm seama.
– Când crezi că nu vor mai exista efectiv bani de hârtie?
– Nu vor mai exista bani de hârtie atunci când vom înţelege care sunt beneficiile tranzacţiilor electronice. Nu cred că trebuie să fie emisă o lege, să vină cineva să spună chestia asta, trebuie doar ca noi să ne dorim. În ţări ca Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, nu a impus nimeni prin lege să se renunţe la cash, ci oamenii au considerat că este mai eficient să plătești electronic. Cel mai greu este să schimbi mentalităţi. Pot să tot dau eu din gură și tu să scrii, dacă omul consideră că cel mai minunat lucru care i se poate întâmpla este să ţină banii la saltea. De ce? Pentru că nu pot fi furaţi? Pot fi furaţi și dacă-i ţii în mână. Procesul se numește inflaţie.
– Crezi că ar trebui să facem ceva proactiv pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă sau ar fi mai bine să lăsăm lucrurile să evolueze organic?
– În școli nu facem educaţie financiară și de aici ar trebui să începem. Copiii și tinerii trebuie să înţeleagă care este valoarea banului. În momentul în care înţelegi care este valoarea banilor, îţi pui întrebarea cum funcţionează banii și cum se realizează tranzacţiile. Și atunci realizezi că a sta și a număra 20 de bancnote la un ghișeu este timp pierdut. Și timpul este cea mai importantă resursă pe care o ai și pe care nu ţi-o dă nimeni înapoi. Banii poţi să-i câștigi. Timpul, o dată ce s-a dus – Ura și gară! Totul vine din educaţie. Și educaţia noastră este de a consuma aiurea timp, care înseamnă resurse. O să glumesc, dar cred că am ajunge la un grad de educaţie financiară mai bună – cel puţin în direcţia plăţilor electronice – dacă la biserică ai putea plăti cu cardul.
– În 2013 aţi lansat în Mexic o aplicaţie prin care pot fi luate împrumuturi cu ajutorul telefonului mobil. Cât este de
diferită procedura, faţă de ceea ce se întâmplă la un ghișeu?
– Există proceduri și reglementări la nivel naţional, european și internaţional. Cel care aplică pentru credit este trecut printr-un proces care te ajută să înţelegi, în limite rezonabile, cine este și să te ghideze dacă să-i dai credit sau nu, în ce cuantum, pe ce perioadă. Făcut cu aplicaţia mobilă, procesul e la fel de simplu ca din faţa ecranului de calculator.
– În ce măsură sunt automatizate procesele din spatele deciziei de acordare a unui asemenea credit?
– Trăim într-o epocă în care algoritmii ne conduc în orice facem, inclusiv în acordarea de credite. Și un algoritm nu are emoţii, nu poate fi mituit, nu poate fi influenţat, un algoritm ia deciziile în funcţie de criteriile pe care le-ai introdus. E simplu. Îi dai un set de reguli, un set de date și la sfârșit îţi va da un rezultat. În funcţie de acel rezultat dai sau nu banii, dacă este vorba de un credit. Sistemele devin din ce în ce mai automate, nu cred că mai face nimeni procesare manuală, decât doar să-ţi ia niște hârtii, se uită peste ele, le scanează sau culege datele pentru a le introduce într-un calculator. Faptul că cineva vrea să-și acopere fundul cu zeci de hârtii este altceva… Ceea ce unii fac cu 20 de hârtii, alţii acoperă cu trei formulare online.
– Cum intervin criptomonedele în relaţia noastră cu banii? În ce măsură sunt o investiţie speculativă sau o monedă?
– Criptomonedele nu au fost făcute pentru speculaţie, ci ca să aducă o schimbare în întregul sistem. Și când vorbesc de întregul sistem nu mă refer la cel financiar, ci la întregul sistem. Felul în care ne raportăm la structuri descentralizate versus structuri centralizate. E o întreagă filosofie care este schimbată de aceste monede, nu doar faptul că pot să fie înlocuitori de bani. Faptul că ele au fost speculate de unii sau de alţii este cu totul altă poveste. În momentul de faţă este ca și cum ai face pariuri sau ai juca la loterie. Asta nu înseamnă nici că e simplu, nici că e ușor și nici că e mai mult sau mai puţin riscant. Cine a vrut să facă speculă a făcut speculă. Unii au câștigat, alţii au pierdut. Cine a vrut să investească – a investit. Unii au câștigat, alţii au pierdut. Cine are încredere în această tehnologie și în potenţialul ei de viitor cred că deja nu mai discută în acești termeni. Și asta este ceea ce ar trebui să se înţeleagă. Este vorba în primul rând despre o filosofie și în al doilea rând despre o tehnologie. Restul contează mai puţin.
– Cum se stabilește valoarea unui bitcoin?
– Valoarea unei criptomonede este dată de o singură lege – a cererii și ofertei. Există cerere – crește preţul. Nu există cerere – scade preţul. La euro, la dolar, la orice altă monedă, valoarea este dată de cu totul și cu totul alte chestiuni care, în cea mai mare parte, nu sunt controlate de cerere și ofertă, ci de alte mecanisme – a se citi inflaţia, care după părerea mea este cea mai mare putere pe care poate să o inducă un guvern, adică să-ţi devalorizeze banii, cheltuind în avans. Asta este schimbarea de paradigmă pe care o aduce o criptomonedă – modelul inflaţionist nu funcţionează, pur și simplu la criptomonede. Numărul la bitcoin este de 21 de milioane. Nu poţi să emiţi mai mulţi. Nu poţi să emiţi mai puţini. Asta este toată marfa monetară. Pe când bani poate să tipărească oricine.
– Cele mai recente modificări ale Codului fiscal prevăd impozitarea tranzacţiilor cu criptomonede. Cum poate statul să urmărească aceste tranzacţii?
– Au încercat și alte ţări, mult mai dezvoltate din punct de vedere financiar, să facă acest lucru și nu au reușit. Nu pot să impoziteze decât dacă cei care au criptomonede sau fac tranzacţii cu criptomonede declară voluntar asta. Chiar felul în care au emis această prevedere arată că nu înţeleg cum funcţionează criptomonedele. Adică ce așteaptă? Ca cei care au criptomonede să vină și să spună, da frate, am câștigat nu știu câţi bani și îţi voi plăti impozit pe acest câștig ţie, statului român, care îmi creezi toate condiţiile pentru a trăi fericit în această ţară? Nu se va întâmpla chestia asta. Singurul lucru bun pe care l-au făcut cu această lege, este că au recunoscut existenţa criptomonedelor, iar intenţia de impozitare arată că permit să se facă tranzacţii. Au scos chestia asta la lumină; suntem printre singurele ţări din lumea asta unde criptomonedele sunt recunoscute oficial. Așa că avem oportunităţi să facem business și să rămână la latitudinea fiecăruia să își raporteze sau nu tranzacţiile, veniturile, câștigurile, pierderile. Întregul sistem de criptomonede este descentralizat. Asta înseamnă că nimeni nu controlează pe nimeni, este un sistem securizat cu ajutorul unor complicaţi algoritmi matematici. Cum poţi să urmărești și să impozitezi ceva pe care nu știi cum să-l apuci?
– Revenind la tranzacţiile electronice și online – cu cât estimezi că vor crește anul acestal?
– Cred că cel mai important lucru este să înţelegem să nu mai cheltuim banii pe toate prostiile, în contextul în care se prefigurează o criză economică majoră. Așa că pentru mine nu mai este relevant cu cât va crește; important este să nu scadă. Aici este problema, dacă scade. Pentru că s-au strâns toate premisele pentru o furtună perfectă.
