În așteptarea Sărbătorilor, Revista Sinteza a invitat oameni din medii diferite să retrăiască „pe hârtie” Crăciunul, așa cum l-au simțit în mai multe etape ale vieții. Cum arătau Sărbătorile „vechi”, ce ar aduce din copilărie în zilele pe care le trăim astăzi, cu ce gusturi și mirosuri asociază Crăciunul, cum „se rezolvă” bucuria Sărbătorilor în acest an dificil, în ce locuri mai mult sau mai puțin obișnuite și-au petrecut Crăciunul, erau purtători ai tradițiilor sau ai superstițiilor? Cu toții au primit acest tip de întrebări orientative, însă fiecare text este unic prin emoția lui și prin felul în care autorii au ales să retrăiască la modul cel mai personal invitația adresată cu câteva zile înainte de Crăciun.
Foto: Arhiva personală Facebook
Irina Margareta Nistor, critic de film, 63 de ani
Sărbătorile de atunci aveau alt farmec, pentru că trăiam în bula noastră, cum am spune acum, într-o lume paralelă, eram o casă plină, cu părinții și bunicii mei, ascultând mesajul interzis al Majestății Sale Regele Mihai, la Radio Europa Liberă. Mai ales pentru că erau fructul oprit, teoretic abia de Anul Nou aveai voie să spui că ți-ai făcut bradul! În plus era misterul lui Moș Crăciun (în care cred în continuare, că altfel n-ar mai veni! ). Până să înceapă școala eram trimisă la vecini, să-i colind de Ajun, până primeau un telefon, la un moment dat, că mă pot întoarce acasă și să găsesc totul gata aranjat și cadourile deja personalizate). Nu mă întâlneam cu Moșul. Și așa sporeau de fapt magia și curiozitatea. Știam că există și un Moș Gerilă, care aducea niște cadouri neutre și care venea, când devenisem deja adult și lucram la TVR, la Sala Radio, unde se dădeau niște desene animate, pe care le dublam pentru copiii angajaților și primeam și eu o pungă, precum ei, unde era mult așteptata portocală, a cărei coajă o rădea bunica în cozonac sau în plăcinta cu brânză dulce și stafide de după Anul Nou, când veneau finii la nași cu portocale, teoretic, dacă găseau!
Și să nu uit sorcovitul și înainte și după ’89. Extrem de important. Nu-l ratați! Acum o să se facă pe zoom, probabil. Cu banii direct în cont! N-aș spune că aveam griji nici atunci și nici acum. De Sărbători trebuie doar să te bucuri. Și nu să te panichezi sau să te deprimi. Să fii fericit pentru fiecare luminiță de pe stradă sau din pomul împodobit acasă.
Firește se merge mult mai mult la biserică și mai des acum! În România interbelică doar de Paște se ducea multă lume la Înviere, ceea ce s-a păstrat, parțial, în vremea comunismului, deși slujbele erau bruiate cu tranzistoare puse la maximum, iar Televiziunea făcea concurență serioasă, fiind singura noapte când era program până dimineață, ca tinerii să rămână acasă. După ’89, de Sfintele Sărbători preoții vin acasă mai ales de Bobotează. În privința superstițiilor chiar nu știu, nici înainte, nici după. Sau poate cel mult de Sfântul Nicolae când, pe lângă încălțări, (culmea, acum mi-am dat seama că Nea Nicu era cizmar, deci nume relativ predestinat, că ne-a și „încălțat” cu 24 de ani de interdicții și neajunsuri ) dulciuri și cărți, venea și cu o nuia de alun, la noi în familie, chiar tăiată din curte, din cel pus în ziua în care m-am născut și dată cu argintiu.
Filme: TVR, unica televiziune dădea invariabil „Stan și Bran” și programe, în special de Anul Nou. Revelioanele (coordonate de Tudor Vornicu și Octavian Sava), cu ceva scheciuri care mai scăpau, oarecum, de cenzură, cu actori și textieri senzaționali. Vedete: Toma, Dem, Anda, Stela, Tamara, Amza… Erau mai îndrăgiți ca rudele apropiate.
„Mizantropul Mâtz Ritz” | Foto: Arhiva personală (2015)
Aș aduce din copilăria de atunci înapoi părinții, bunicii și toți patrupezii, căței și pisicuțe, ca să le citesc bucuria (fără mască, doar în interior și la distanță) atunci când își descopereau cadourile, pe care le sugeraseră, mai mult sau mai puțin, ori trebuiau ghicite de Moș Crăciun, din diverse aluzii.
Categoric asociez Crăciunul cu mirosul de cozonac fierbinte, scos din cuptor și mâncat imediat, nu a doua zi, alături de lichiorul de cireșe amare, făcut în casă și care atunci se turna în păhăruțe de argint sau de cristal, la care se puteau cânta colinde, datorită harului muzical al mamei mele:
După 1989, când în primele zile, mamei de frică să nu fiu împușcată accidental, de vreun glonț rătăcit, la TVR, în debandada imediată, i s-a declanșat diabetul, de Sărbători se făcea și un Chec cu ciclamat:
Apropo de gusturile de altădată, pateul de ficat, de casă, în aspic și piftie din piept de curcan. Delicatesa americănească se vindea, culmea, la bufetul Politehnicii, în ultimele zile de dinainte de vacanță! Mama îl pregătea la cuptor, cu caise trase în coniac. N-am fost niciodată fani sarmale, care oricum nu se făceau decât de Crăciun și doar în foi de viță și mai deloc pomana porcului (doar în vizite!).
Înainte de ’89, o singură dată am petrecut Crăciunul, la Predeal, la Vila Robinson, ca ghid al unei perechi din Liban, venite în călătorie de nuntă. După ’89, firește că exotic a fost în Egipt, unde brazii erau cam de prost gust, cu vată pe ei, ca să imite zăpada, totul aranjat pentru majoritarii turiști din Rusia. Fericită cu adevărat am fost doar în Noua Zeelandă, chiar dacă era cald și unde aș vrea să ajungă toți românii, ca să nu-i mai aud că zic, mecanic, fără să reflecteze, după moda comunistă: Sărbătorile de Iarnă, căci, iată, acolo e vară!
Încep încă de prin noiembrie să văd filme de Crăciun, pe Diva, pentru că sunt cu happy-end și suficient de sentimentale, ca să funcționezi cu ele, dacă nu ești snob. Apropo, snob e prescurtarea de sans noblesse, adică lipsit de noblețe! Deci nu-i prea de bine! În rest mi se cer liste nesfârșite cu titluri ideale și eventual mai puțin cunoscute pentru Sărbători! Măcar dacă le-ar și vedea! Înainte de ’89, doar cântam colinde în casă, mama la pian, și mai strecuram și câte un „Trăiască Regele!”. În copilărie colindam vecinii, eu și cu câțiva băieți, dar nu toți ne primeau. Încă le port ranchiună celor care ne refuzau! Ne dădeau mere, nuci, covrigei pe ață și uneori bănuți.
Firește că Sărbătorile vor fi altfel anul acesta, dar câtă vreme rămâne bradul împodobit, un panettone cu cafea, colindele lui Nat King Cole și Bing Crosby, plus telefoane și mesaje, cu duiumul, nici n-o să ne dăm bine seama când au trecut. În plus ca și de Paște, ne rămâne mai multă vreme ca să ne uităm în albumele cu fotografii și să trăim o nostalgie permisă, cu recunoștința că toate acele momente au fost posibile și ne-au fost îngăduite, chiar dacă ni se părea că ni se cuvin. Și o urare tot de la Regele nostru: Pace sufletească și motive de mândrie!.
Citiți și:
Ioana Brudașcă, medic: Crăciunul cu sentimente amestecate. Un „vailing” de amintiri
Nora Cucu, medic: Libertatea călătoriei în Europa ne-a adus Crăciunul à l’étranger
Nicolae Rednic, medic: Crăciunul. Pe linia emoționantă dintre a da și a primi
