Vaccinismul anti-Covid 19 nu ar trebui transformat într-o religie. Îi lipsesc componente esenţiale. Nu e nimic transcendent în a lua o înţepătură de ac în braţ. Vaccinarea nu procură paşaport către o lume mai bună. Nu e mântuirea. E o izbăvire minoră, de natură medicalo-ştiinţifică, fără promisiunea raiului, doar a întoarcerii la banalitatea lumii de dinainte.

Vaccinarea anti-Covid nu presupune sacrificiu şi nici solemnitate.
Universul său de speranţă nu ar trebui intersectat cu gândirea magică. Ierusalimul vaccinării, la propriu, se atinge printr-o devoţiune laică disciplinată, o încartiruire generală de scurtă durată în arealul unei rezolvări ştiinţifice posibil salvatoare.

Mutaţia către un univers politic murdar survine când o minoritate direct interesată îi conferă acestei rezolvări accente religioase şi îi deturnează priorităţile pentru a câştiga privilegii de grup.

Constatăm preocuparea la vârful statului pentru a pune la cale un tip defect de religie politică. Şantajul, ameninţarea, intruziunea în cele mai intime aspecte ale vieţii sunt comportamente clasice de sectă. Ceremoniile ostentative de vaccinare (convertire) ţinute în spaţii publice reprezintă un altul.

Locuri în centrele de vaccinare sunt destule. Dar nu, nu e suficient să te injectezi neştiut de nimeni într-un mediu dedicat dintotdeauna acestei practici. Să consumi un act medical înconjurat de discreţia inerentă. Pentru accesul în cult ţi se cere să-ţi demonstrezi public buna credinţă. Stai la coadă, te televizezi, rosteşti bolboroselile mantrice ale vaccinismului.

Noul cult politic al „privilegianismului” se extrage astăzi din vaccinism.
Se ocupă cu ostracizarea nevaccinaților. Dar mâine va găsi alţi eretici. Poate pe cei care beau prea puţină apă cu lămâie. Odată consacrată politica de castă, întotdeauna vor fi oameni diferiți care să fie ținuți în afara ei. Ceremonialul e o armă care îşi schimbă rapid direcţia de tragere.

Acoperirea insidioasă a capilor cultului ţine de clamarea interesului public. Nu se susţine. Îndemnul la segregare compromite interesul public; de slujit, slujeşte celor interesaţi să adâncească vrajba politică pe linia de falie a vaccinării.

Vaccinarea poate fi rezolvată cu tact prin oferirea de recompense.
Donatorii de sânge înfăptuiesc un act de responsabilitate civică şi sunt răsplătiţi. Şi cei care se vaccinează pot primi un bon de alimente drept mulţumire. Cine vrea îl ia, cine nu, nu. Contribuţia la binele comun vine cu o răsplată din partea societăţii. Nu e nimic neobişnuit, mai ales că cei mai mulţi dintre potenţialii beneficiari ai unui astfel de cadou au cu adevărat nevoie de el.

Probabil că se va ajunge şi acolo. S-a văzut că rândurile aliniate de vaccinişti de paradă dispar în câteva zile. Nu sunt destui ca să se numere milioanele. Dar şi atunci se va vorbi de vaccinişti de conştiinţă şi vaccinişti de foame. Secta se hrăneşte din cultivarea diferenţelor.

Zeloţii noii formule sacre a vaccinismului nu vor mulţumirea tuturor. Sunt atenţi la diferenţieri: de clasă, de cultură, de avere. Mantra vaccinistă răsună îndeosebi vanităţii celor care au nevoie să li se repună viaţa într-o lumină măgulitoare prin raportare la precaritatea celorlalţi. Recrutările în casta superioară se limitează la cei dintâi.

În loc de a face din vaccinare un scop social împlinit printr-un efort comun, magicienii segregării o folosesc pentru a controla viaţa oamenilor cu scopul final de a-şi consolida ilegitim puterea politică.

Natura religioasă a vaccinismului are implicaţii politice pe care oamenii de ştiinţă le deplâng cu siguranţă. Economistul francez Paul Leroy-Beaulieu intuia acum peste o sută de ani că pierderile creştinismului nu vor lăsa loc ştiinţei şi raţiunii, ci altor religii mai primitive. A fost neatent. Şi politica intră în concurenţă pe locurile rămase libere.

Când nu prea ai nimic a spune, nu e o idee rea să pui de un cult. În politica profitului e inevitabil. Reţele de socializare au făcut deja din politică o înfruntare tribală. Ritualurile magice nu pot să lipsească din peisaj.

Ce îi rămâne atunci omului decent, adept fără înfumurare sau ranchiună al supremaţiei inteligenţei. El se află în zona descoperită, ameninţat pe de o parte de speculanţii politici ai vaccinismului de cult şi pe de alta de rudimentele agresive ale gândirii antivacciniştilor. Va trebui să se vaccineze, desigur, cel mai probabil a făcut-o deja. Îi mai rămâne totuşi ceva de făcut: să se mobilizeze astfel încât niciunul din şamanii acestor culte să nu (mai) ocupe Capitoliul.