1
2
3
4

Close up view of tennis racket and balls on the clay tennis court
Prologul e o întâmplare de acum 14 ani. Maria Șarapova avea pe atunci 13 și deja se vorbea intens despre ea în lumea tenisului. Era viitoarea stea, idealul în devenire care părea să aibă totul: un joc promițător, personalitate și un look potențial aducător de contracte publicitare. În 2000, un reporter de la o televiziune americană a întrebat-o ce ar prefera: să cucerească Wimbledonul sau să facă 20 de milioane pe an din publicitate. Fetița de atunci s-a uitat fix la cameră și a răspuns: ”Aș alege să cîștig la Wimbledon pentru că apoi vor veni și milioanele”.

Maturitate precoce? Intuiție? Copilei nu-i venea să creadă că a fost întrebată așa ceva. ”Nu poți cumpăra Wimbledonul”, spune ea. ”Nu se găsește în nici un magazin. Trebuie să-l cîștigi. Să-l meriți. Și atunci vei primi și banii”. Întâmplător sau nu, primul turneu de Mare Șlem câștigat de ea a fost chiar cel de la All England Club, în 2004, la numai 4 ani de când îi fusese adresată perplexanta întrebare. Tot atunci, în primele minute de la încheierea finalei în care o învinsese pe Serena Williams, i s-a conturat și primul contract important. Încerca de zor s-o sune pe mama ei, Elena, pentru a împărtăși cu ea emoțiile dulci ale victoriei, dar telefonul nu voia să-i facă pe plac. Camerele televiziunilor erau fixate pe tânăra care butona, butona și degeaba. La puțin timp, a primit oferta de sponsorizare de la Motorola. Apoi, propunerile concretizate în acorduri atractive s-au înmulțit.

Nu e însă întotdeauna o regulă. În același an, 2004, alte două jucătoare ruse cucereau titluri de Mare Șlem: Anastasia Mîskina pe cele de la Roland Garros, iar Svetlana Kuznețova pe cel de la US Open. Mîskina, înaltă, subțire, cu ochi verzi, a reușit să obțină doar un mic contract pentru o băutură, Tropicana, a concenului Pepsi. Kuznețova, mai solidă, puternică, încă purtând aparat dentar, nu a primit nici o ofertă.

Concluzia e simplă: rezultatele răsunătoare îți aduc sponsorii la ușă (sau la telefon), dar trebuie să îndeplinești și tu niște criterii pentru a fi ales. Mai exact, să te încadrezi într-un profil de succes, testat deja. Iar Maria Șarapova întrunea și întrunește toate aceste condiții. De câțiva ani buni, e sportiva cel mai bine plătită de pe planetă, cu măcar 20 de milioane de dolari pe an.

Citiţi articolul integral în varianta print a revistei
DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR